Ieşită din isteria sărbătorilor, România s-a scufundat într-un soi de amorţeală post-coitum. Sursa: EVZ

Televiziunile picotesc, politicienii rămân ascunşi prin cabane dosnice, admirându-şi în torpoarea încăperilor încălzite cu buşteni profilul de mari oameni de stat. Ici-colo, câte un comentator iese la rampă şi vituperează prestaţiile catastrofale ale emisiunilor de revelion. Fără excepţie, ei fac legătura între nivelul politic al populaţiei şi scălâmbăielile „artiştilor” invitaţi să amuze naţia. Mare descoperire, ce să spun! O ţară al cărei deficit cultural şi de educaţie a atins demult cote înspăimântătoare nu putea ajunge decât aici. Când votul reprezintă doar echivalentul urii şi neputinţei, adică recunoaşterea faptului că tu, ca individ, nu eşti decât o mână întinsă spre masa baronului/coruptului/statului atotputernic, a continua discuţia înseamnă pierdere de vreme.

În acest context, orice gest ce aduce a normalitate are rezonanţa unei bubuituri. Ca de pildă, vizita făcută de premier la preşedinţie. În paranoia atent întreţinută de televiziunile de casă, consultarea cu pricina, una strict tehnică, ascunde semnificaţii obscure, potenţial explozive pentru establishment-ul politic. În realitate, Victor Ponta a făcut o mişcare utilă, fără ca, în acelaşi timp, să se angajeze în vreun fel: şi bugetul, şi distribuţia puterii stau în continuare în pixul lui, nu al preşedintelui.

Fireşte că nu trebuie uitat contextul în care cei doi au stat de vorbă: sosirea iminentă a tartorilor de la FMI. Primul-ministru are tot interesul să se plaseze într-o lumină avantajoasă, pozând în băiat bun şi responsabil. Ponta şi-a dat seama că deşi controlează puterea, îi lipseşte esenţialul: imaginea. Tratat cam de sus în propriul partid, aflat în vizorul ciomăgarilor lui Felix, tolerat în silă de Europa, el se află într-o disperată căutare a legitimităţii. Legitimitate pe