Jurnalul Național și Antena 3 au dezvăluit, cu documente și declarații, lucruri extrem de grave din viața, ascensiunea profesională și gravele incompatibilități ale lui Horia Georgescu, președintele ANI, membru de vază al organizației „Cei care-l au pe Nașu-n suflet”. Pentru toate aceste lucruri, personajul cu pricina, neverificat de nici un organism al statului în ciuda evidențelor strigătoare la cer, a acționat în instanță postul tv Antena 3 și pe principala sa vedetă, Mircea Badea. Bolnav de propria importanță, omul are impresia că, printr-un efort concertat, tot Universul Trustului Intact conspiră împotrivă-i ca să-i distrugă reputația. Și, pe principiul comunist „dai în mine, dai în fabrici și uzine”, că ditamai Agenția Națională de Integritate (ANI) pierde încrederea opiniei publice. Într-o plângere halucinantă, pe care o prezentăm integral, bugetarul de lux pretinde scuze publice în emisiunile „Sinteza zilei” și „În gura presei”, plus daune de 40.000 de euro pentru că i-ar fi fost încălcate drepturile nepatrimoniale prin ironiile lui Mircea Badea. Între altele, Horia Georgescu susține, prin intermediul avocaților săi, că Mircea Badea l-a denigrat și l-a defăimat când a utilizat, la adresa lui, în emisiuni, termeni precum „ochelărică”, „giumbix”, „onanist”, „penibil și slugă băsistă”. Jocul de cvuvinte care duce spre onanism i se pare președintelui ANI o nevolnică insinuare că el ar fi comis acțiuni ilicite, iar faptul că realizatorul tv a remarcat că-i chel e considerat a aduce grave atingeri dreptului la onoare și demnitate. Horică Integritate Mică s-a simțit batjocorit când a fost comparat cu „figurinele alea de crește grâu în cap” și cu „o gulie” și de-a dreptul denigrat de mobilizatorul „marș la muncă”. Jurnalul Național va prezenta, integral, dosarul și mersul acestuia în instanță.
Jurnalul Național și Antena 3 au dezvăluit, cu documente și de