Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două obiective pentru retur - Promovarea tinerilor şi menţinerea în Liga II

Publicat in Crisana, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Politica de promovare a jucătorilor tineri iniţiată de Luceafărul Felix va continua şi în returul Ligii a III-a, chiar dacă echipa este angrenată în lupta pentru evitarea retrogradării.

Patronul Gavrilă Ghilea este de părere că media scăzută de vârstă a echipei sale nu constituie un impediment pentru menţinerea în liga secundă, dimpotrivă, acesta ar trebui să fie obiectivul primordial al competitoarelor. "Tot pe mâna jucătorilor tineri vom merge. Lângă câţiva fotbalişti experimentaţi, aceştia pot creşte mai bine. Este o perioadă destul de grea şi din punct de vedere financiar şi activitatea trebuie dimensionată după posibilităţi. În condiţiile actuale, acesta ar trebui să fie principalul obiectiv în liga secundă, altfel nu-i văd rostul acestei competiţii. Pe de altă parte, dacă băieţii se vor pregăti aşa cum trebuie, nu vom avea probleme cu menţinerea în acest eşalon", a comentat Gavrilă Ghilea, care a explicat şi (re)instalarea lui Florin Farcaş ca antrenor principal. "Florin este un om de încredere în club, cunoaşte foarte bine lotul şi ştie ce are de făcut în continuare. Am convingerea că împreună cu ceilalţi colegi din staff va face treabă bună", consideră Gavrilă Ghilea. Revenit pe banca tehnică după o perioadă în care a activat manager general în club, Florin Farcaş este încrezător în posibilităţile tinerei echipe bihorene. "Încercăm să facem o echipă competitivă, care să aibă o atitudine corespunzătoare şi entuziasm. Sper ca aceastea să fie atuurile noastre şi am încredere că vom face un retur reuşit. Lângă jucătorii promovaţi în tur pot să mai apară şi alţii. Totul e ca ei să fie mult mai încrezători în posibilităţile lor şi să trateze fotbalul cu seriozitate", a declarat antrenorul principal. "Dacă jucătorii vor da dovadă de seriozitate, vor apărea şi rezultatele. Dorinţa tuturor este de a fi promovaţi cât mai mulţi tineri, mai ales bihoreni, pent

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CN Aeroporturi Bucureşti: Avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă / A fost afectată în special zona de îmbarcare

News.ro acum 20 minute
CN Aeroporturi Bucureşti a anunţat că, miercuri, s-a înregistrat o avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă şi a fost afectată în special zona de îmbarcare.

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Mihai Precup (AMEPIP) a discutat la Tokyo despre promovarea investiţiilor între România şi Japonia. El a transmis şi că România poate deveni hub regional pentru reconstrucţia Ucrainei, context în care firme din cele două ţări ar putea colabora

News.ro acum o ora
Preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) Mihai Precup a discutat, la Tokyo, la întâlnirea cu un grup de lucru al Global Business Investment Support Office, din cadrul Cabinetului Secret

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°