Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Le Monde: Râmnicu Vâlcea, locul unde un hacker câştigă şi 100.000 de dolari pe săptămână

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Toată planeta a ajuns să se sperie de hackerii din Râmnicul Vâlcea, după ce Le Monde a publicat un articol în care vorbeşte despre cum hackerii români câştigă şi 100.000 de dolari într-o „săptămână bună”.

Le Monde vorbeşte despre unul dintre cele mai rău famate cartiere ale oraşului, Ostroveni, şi despre cum în acest liniştit oraş, aflat la marginea Carpaţilor, reuşesc să ascundă cei mai mari hackeri ai lumii. Ziarul vorbeşte despre cum în oraşul de 100 de mii de locuitori, plin de blocuri comuniste se pot vedea tineri cu vârsta între 20 şi 30 de ani conducând maşini scumpe, total în neconcordanţă cu peisajul din jur.

„Hackerville”, cum l-au denumit ziariştii străini, este „Capitala mondială a furturilor online”. În vizorul hoţilor intră persoane din Franţa, Anglia, Germania, Italia, şi America. Potrivit poliţiei din România, americanii sunt cei mai vizaţi, aproximativ 80% dintre victime având domiciliul în această ţară. „Anul trecut, un miliard de dolari a fost furat din America de către hackerii români”, a declarat ambasadorul Americii la Bucureşti, Mark Gitenstein.

Se pare că în Ostroveni toată lumea ştie ce se întâmplă, dar hackerii se protejează între ei prin omerta, codul tăcerii. Cu toate acestea, Le Monde a reuşit să convingă un hacker să vorbească, sub anonimat.

„Este mai uşor cu americanii, ei îşi cumpără până şi pâinea online, fac totul pe internet. Păcălesc patru sau cinci utilizatori pe săptămână, ceea că mă face, cu câteva mii sau chiar sute de mii de dolari mai bogat. Este o lume mare şi este plină de proşti care ar cumpăra orice de pe internet. Noi vindem produse fictive, clonăm site-uri, şi furăm informaţii de pe cardurile de credit. Folosim „săgeţi”, adică catâri financiari, singura lor treabă este să scoată banii din conturi şi să îi trimită prin Western Union. Ei păstrează 30% şi noi restul”, a declarat hackerul sub acoper

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Ministrul Mediului afirmă că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie / Componentele tehnice nu se modifică, doar valoarea voucherului pentru maşinile electrice

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, duminică seară, că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media -

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°