Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania ar putea deveni "bolnavul Europei" - oficial BCE

Publicat in Ziare.com, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

In timp ce Germania, motorul cresterii economice in Europa si modelul fiscal autoimpus pe continent, le cere tarilor partenere sa-si reduca cheltuielile, numeroase voci avertizeaza ca Germania neglijeaza riscurile privind propria sa vulnerabilitate.

Joerg Asmussen, membru in consiliul Bancii Centrale Europene, nominalizat de cancelarul Angela Merkel, a declarat ca Germania risca sa ajunga la statutul de "bolnav al Europei", in cazul in care nu sunt luate masuri de prevenire, scrie Bloomberg.

Criza europeana a deturnat atentia cancelarului de la semnele ingrijoratoare cu privire la economia germana, precum cresterea costurilor cu forta de munca in cel mai rapid ritm din ultimul deceniu, anuland o mare parte din progresele obtinute de predescesorul lui Merkel, Gerhard Schroeder.

"Merkel trebuie sa lucreze cu cartile pe care istoria i le-a oferit, iar Europa este o prioritate. Dar trebuie sa faci mai multe lucruri in acelasi timp si este clar in prezent ca lucrurile trebuie sa se schimbe si acasa", a afirmat Irwin Collier, profesor de economie la Freie Universitaet, Berlin.

Angela Merkel, in varsta de 58, este cancelarul Germaniei din 2005 si va candida in acest an pentru al treilea mandat.

Germania va avea o crestere economica de 0,4% in acest an, potrivit estimarilor bancii centrale.

In timp ce Germania, motorul cresterii economice in Europa si modelul fiscal autoimpus pe continent, le cere tarilor partenere sa-si reduca cheltuielile, numeroase voci avertizeaza ca Germania neglijeaza riscurile privind propria sa vulnerabilitate.

Joerg Asmussen, membru in consiliul Bancii Centrale Europene, nominalizat de cancelarul Angela Merkel, a declarat ca Germania risca sa ajunga la statutul de "bolnav al Europei", in cazul in care nu sunt luate masuri de prevenire, scrie Bloomberg.

@N

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deţinut recidivist a evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum 55 minute
„Au fost luate măsurile specifice pentru depistarea persoanei, potrivit competenţelor instituţiei noastre, acţionându-se în sistem integrat împreună cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniu”, este singura informare de la IPJ Constanţa. Potrivi

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum o ora
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum o ora
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum 45 minute
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum 23 minute
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic /Putin anunță o CLAUZĂ de asistență reciprocă în caz de război

Gandul acum 13 minute
Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic, care include o clauză privind apărarea reciprocă, a declarat miercuri președintele rus, Vladimir Putin, pe fondul preocupărilor Statelor Unite și Alianței Nord-Atlantice în legătur

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 3 ore
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum o ora
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Ce afaceri deţine LVMH, cel mai important actor din lumea luxului, în România? Proprietarul Louis Vuitton este cel mai mare producător de pantofi şi genţi de pe plan local

Mediafax acum 37 minute
Cel mai mare producător român de genţi şi pantofi este compania Somarest, deţinută de gigantul LVMH, liderul pieţei de lux din lume, care are în portofoliu, printre altele, brandul Louis Vuitton. Compania Somarest, care şi-a început povestea acum ma

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°