Aproximativ 2.500 de credincioşi şi aproape 1.000 de preoţi în frunte cu înalţi ierarhi din Biserica Ortodoxă Română au participat ieri la slujba oficiată cu ocazia funeraliilor Arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei, Înalt-Prea Sfinţitul Epifanie Norocel, cu toţii fiind martori şi protagonişti ai unui moment important în istoria BOR. Ceremoniile s-au întins pe durata a mai bine de cinci ore, timp în care 20 de înalţi ierarhi, în frunte cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea-Fericitul Daniel, au slujit la căpătâiul ÎPS Epifanie.
Trupul acestuia a fost privegheat încă din dimineaţa zilei de marţi, când a fost depus în incinta Catedralei Arhiepiscopale, iar în cursul zilei de ieri a avut parte de una din cele mai impresionante slujbe prin prezenţa celor aproape 1.000 de feţe bisericeşti.
Gerul a ţinut în casă credincioşii
Puţin după ora 8.00, primii credincioşi au început să-şi facă apariţia în zona Catedralei, postându-se lângă gardurile instalate din timp de jandarmi, pentru a fi siguri că vor rămâne în primele rânduri şi nu vor pierde niciun moment din slujba ce avea să se desfăşoare. În ciuda frigului pătrunzător, cei mai mulţi au rămas până la final, când sicriul cu trupul Arhiepiscopului a fost aşezat în cripta în care acesta se va odihni pentru totdeauna. În prima parte a slujbei, numărul credincioşilor nu a fost foarte mare, cu toate că, neoficial, se vorbea de participarea a 10.000 de persoane, credincioşi din Buzău, Vrancea, dar şi din alte zone ale ţării. Numărul acestora a crescut, însă, odată cu trecerea timpului, pe măsură ce se apropia punctul culminant al slujbei de înmormântare, momentul în care sicriul cu trupul Arhiepiscopului urma să fie scos din Catedrală. S-a ajuns astfel la peste 2.000 de persoane, puţin înainte de ora 11.00 fiind oprită şi circulaţia în întreaga zonă a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. @