Ningea mărunt peste Bucureşti când, cu paşI grăbiţI, am pornit spre Sala Palatului să primesc colindul unui ales interpret şI prieten drag: Ştefan Hruşcă. L-am reîntâlnit cu emoţie, ştiind că poartă în suflet şi-n glas colinde noi, arhaice, deosebit de frumoase, pe care abia aşteptam să le ascult. ŞI, trebuie să vă mărturisesc, am avut parte de un concert deosebit, de o seară specială în care am intrat într-o poveste minunată şI, împreună cu cei peste 4000 de spectator prezenţi, am colindat împreună cu Ştefan Hruşcă pe poteci doar de el ştiute, din Maramureşul Voievodal, din Sălaj ori din sate româneşti de dincolo de Tisa. Am primit lumină, poposind aşa cum spune şI titlul albumului său recent lansat, “La mijlocu’ cerului”, acolo unde “este un pom al Raiului” în care două rândunele împletesc luminele, “lumini galbeni ca de ceară, să se vadă peste Ţară”, amintindu-ne că inimile celor de peste Tisa bat în acelaşI ritm cu ale noastre, dintotdeauna. Frumuseţea colindului strămoşesc îmbină realul cu fantasticul. Prin glasul lui Ştefan Hruşcă am aflat povestea unui “Vânător d-a lu’ Crăciunu”, a “Dalianei, fată dalbă”, a “Mărului lui Dalion”, a “Junelui bunu”, colinde profunde, din care nu lipseşte nici  leul, animal totem care, susţin cercetătorii, n-a trăit niciodată pe la noi, ci este relicvă a vechilor rituri de iniţiere.

Publicul a primit colindul cu bucurie, aşa cum doar Ştefan Hruşcă ştie să-l rostească, tainic, mişcător, precum l-a auzit în copilărie rostit de măicuţa dragă care astăzi îl priveşte dintr-o stea. Artistul cunoaşte mai bine de 100 de colinde însă le simte aproape de suflet pe cele care I se par potrivite felului său de a le rosti. Astfel s-a născut şI acest ultim album: “La mijlocu’ cerului”. Colindele aşezate aici au fost adunate în timp, încă din perioada în care Ştefan Hruşcă a bătut cărări neumblate  alături de poetul George Ţărnea, apoi