În cea de-a zecea zi a lunii ianuarie, creştin ortodocşii prăznuiesc un Sfânt român. Este vorba despre Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, totodată singurul călugăr athonit român care a fost trecut în rândul sfinţilor printr-o canonizare spontană, petrecută îndată după trecerea sa la cele veşnice.
S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, localitate aflată în judeţul Bacău. Părinţii săi, dreptcredincioşii Gheorghe şi Ecaterina Luchian, i-au pus numele Alexandru. Tatăl său era diacon, iar mama, peste ani, a ales viaţa călugărească şi a primit numele Elisabeta.
În anii copilăriei, micul Alexandru îi uimea pe toţi, îndrăznind să ia în mânuţe şerpi veninoşi care, spre mirarea tuturor, nu-i făceau nici un rău. Avea 20 de ani când a încercat să intre în obştea Mănăstirii Neamţ. N-a fost primit dar a fost îndrumat spre Mănăstirea Brazi, unde a stat doi ani ca pelerin. A dormit în fân, iar gândul de a intra în călugărie şi l-a întărit cu priveghere şi post aspru. A deprins rugăciunea minţii, de la ieroschimonahul Ghedeon, care l-a sfătuit să meargă la Sfântul Munte Athos. Cu binecuvântarea părintelui stareţ Dimitrie, care l-a tuns anticipat monah, dându-i numele Antipa, a plecat la Sfântul Munte şi a fost primit în chilia moldovenilor Nifon şi Nectarie, renumiţi isihaşti ai acelor vremuri. Aici a vieţuit o vreme în rugăciune şi ascultare, iar cei doi mari asceţi l-au îndrumat spre Mănăstirea Esfigmenu, una dintre cele mai vechi mânăstiri ale Athosului. Au trecut astfel patru ani, iar după această perioadă cei doi isihaşti moldoveni Nifon şi Nectarie l-au chemat la o lucrare aleasă. Se punea bazele schitului românesc Prodromu, ce se zidea prin grija şi osârdia lor. Cuviosul Antipa a cerut o păsuire şi binecuvântarea de a merge în pustie pentru a se linişti. Nu a primit nimic din cele necesare vieţii pământeşti. S-a aşezat într-o chilie pe jumăt