Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa auto, de cinci ori mai mică decât în 2007. Dacia, "maşina românului" şi în 2012

Publicat in Romania Libera, joi 10 ianuarie 2013 ·

Piaţa auto înregistrează un al cincilea an consecutiv de scădere. Dacă în 2007, anul de glorie, se vindeau peste 300.000 de maşini noi, anul trecut numărul acestora a ajuns la doar 66.500, conform statisticilor DRPCIV. Astfel în 2012 s-a înregistrat o scădere de 19% faţă de 2011. Doar vânzările de maşini second-hand au înregistrat din nou creşteri spectaculoase.

Criza se resimte în continuare la fel de puternic în sectorul auto european, care probabil va înregistra la nivelul uniunii o scădere de până la 8 procente pentru anul 2012. În România au fost înregistrate printe cele mai mari scăderi începând din 2007 şi până acum, măsurile guvernanţilor fiind inexistente sau insuficiente pentru a salva o piaţă aflată în declin. Doar Cipru, Grecia şi Portugalia probabil vor încheia anul mai slab decât România în cadrul UE. Nici Dacia nu stă mai bine, având o scădere faţă de 2011 de 30%. Totuşi producătorul naţional, aflat sub patronajul Renault, rămâne în continuare cea mai vândută maşină în România, cu aproximativ 16.500 de unităţi.

Noile modele lansate în 2012 este de aşteptat să crească vânzările constructorului piteştean în 2013. La nivelul grupului Renault Dacia este un brand de succes la ora actuală, astfel că în ciuda scăderilor de pe piaţa locală, ea rămâne în continuare o vacă de muls pentru francezi, mai ales datorită modelelor vândute pe alte continente sub sigla Renault. Dacă până acum Duster a fost povestea de succes de la Dacia, o dată cu noua generaţie de modele, ne aşteptăm la o surpriză plăcută şi din partea lui Lodgy sau chiar a Logan-ului.

Printre cele mai vândute mărci auto din România se numără: Dacia - 16.500, Volkswagen - 7.700, Skoda - 6.200, Ford- 5.000, Renault - 4.60. Dintre mărcile de volum, cea mai mare scădere a înregistrat-o Seat, cu -48%. La cealaltă extremă, brandul auto cu cea mai mare creştere este Land Rover, cu peste

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°