Anul 2012 a fost unul bun pentru Muzeul Bucovinei din toate punctele de vedere, începând de la impactul evenimentelor, numărul expoziţiilor cu piese de tezaur şi al publicaţiilor editate, până la cercetarea arheologică şi banii pentru continuarea investiţiei la Laboratorul Zonal de Restaurare, spune directorul instituţiei, Emil Constantin Ursu.
„Evenimentele în aer liber, desfăşurate în spaţii neconvenţionale, s-au dovedit a fi de mare succes în 2012, pentru că au crescut în vechime anumite evenimente şi au devenit importante pentru urbe, fie pentru că ceea ce am propus s-a bucurat de succes. Vorbim despre concertele de la Catedrala romano-catolică, de manifestările de pe platoul Cetăţii, de Târgul de Crăciun din centrul oraşului. Apoi, evenimentele majore pentru sezonul estival, Târgul Meşterilor Populari, Festivalul de Artă Medievală, Bucovina Rock Castle, au crescut ca număr de vizitatori, la Târgul Meşterilor şi la festivalul de muzică rock numărul acestora s-a dublat”, a precizat directorul Ursu.
Anul trecut, Muzeul Bucovinei a organizat 3 expoziţii cu piese din categoria tezaur, două fiind în colaborare cu Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu care se va încheia un parteneriat oficial anul acesta, fapt important având în vedere că muzeul sibian nu împrumută piese decât la două muzee, cel din Suceava şi cel din Timişoara.
Şi numărul publicaţiilor editate sub egida MB s-a mărit în 2012, dintre cele „importante pentru cultura şi ştiinţa românească” directorul menţionând volumul reeditat „Bisericile lui Ştefan cel Mare” de G. Balş, lucrare îngrijită de Tereza Sinigalia şi Victoria Paraschiva Batariuc, „Monografia arheologică a Ruginoasei”, de Cornelia Magda şi Gheorghe Lazarovici, „Metalurgia aramei şi Cultura Cucuteni – Tripelie”, de Ioan Mareş.
„Un an bun fost şi pe partea de cercetare arheologică, în afară de şantierul de la Cetatea de Sc