Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxe locale: Ponta face pasul înapoi, dar ameninţă

Publicat in Romania Libera, joi 10 ianuarie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a fost nevoit să facă un pas înapoi în bătălia cu preşe-dintele Traian Băsescu şi cu primarul Clujului, Emil Boc, pe tema nivelului la care vor fi plătite taxele locale în 2013. Guvernul a adoptat în şedinţa de ieri o ordonanţă simplă, care permite administraţiilor din teritoriu ca în acest an să stabilească singure nivelul taxelor şi impozitelor locale. Şi asta după ce, în ultima zi lucrătoare a anului trecut, acelaşi Guvern a publicat în Monitorul Oficial o hotărâre prin care toate taxele şi impozitele ar fi urmat să fie majorate, obligatoriu, cu 16%. Hotărârea venea la o săptămână după ce, pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, Executivul publicase un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care mărirea sau nu a taxelor şi impozitelor locale era lăsată la latitudinea autorităţilor locale. În schimb, premierul Victor Ponta a declarat azi, la Bucureşti, că Guvernul nu va aloca fonduri din bugetul central care să compenseze sumele astfel pierdute de către bugetele locale.

„Sper să terminăm această dispută sau neînţelegere şi lucrurile să fie foarte clare: prin decizia autorităţii locale, taxele locale fie rămân la nivelul din 2012 - asta e decizia care aparţine primarului şi consiliului local - ori se măresc cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani. (...) În acelaşi timp, îmi fac datoria să spun că cei 16%, pe care unii primari vor să-i încaseze, merg în bugetul primăriei. Dacă nu se măresc taxele, nici nu vin bani de la bugetul de stat. Nu pentru domnul Boc, pentru că e în opoziţie, nici pentru primarii noştri. Nu mai vin cei 16% de la bugetul de stat, că de la bugetul de stat trebuie să plătim salarii, pensii, să facem investiţii publice, să plătim la sănătate ce avem de plătit, la educaţie. E într-adevăr autonomie locală. Dacă le ajung banii din 2012 e foarte bine (...), dacă nu, indexarea doar cu rata inflaţiei e un lucru normal ca

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și doi au fost răniți, în Congo. Avertismentul MAE

Ziare.com acum 34 minute
Ministerul de Externe a anunțat duminică, 16 iunie, că un cetățean român a murit şi doi au fost răniţi în Congo, fiind rănită încă o persoană, cetăţean al unui alt stat. Incidentul are loc în contextul degradării situaţiei de securitate din această

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 3 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum o ora
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Români BLOCAȚI de 10 ore pe aeroportul din Antalya. 170 de persoane așteaptă să plece: „Nu știm ce urmează să se întâmple cu noi”

Gandul acum 31 minute
170 de români se află într-o situație dificilă pe aeroportul din Antalya, Turcia, după ce au fost debarcați din avion în urma unei așteptări prelungite. Incidentul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-a prelungit până duminică dimineață,

O femeie din SUA a stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cine a fost, de fapt, ucigașul

Ziare.com acum o ora
O femeie din Missouri, SUA, care a fost închisă mai mult de 40 de ani pentru crimă, a fost declarată nevinovată după ce un judecător a găsit dovezi clare că ea nu este vinovată de crima respectivă, relatează The Guardian. Sandra „Sandy” Hemme, în vâ

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 11 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 3 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum 4 ore
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°