Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ar putea fi salvată ”pe din dos” Universitatea Cluj

Publicat in Romania Libera, joi 10 ianuarie 2013 · ·

În contextul în care acţionarul majoritar din acte al Universităţii Cluj, Ioan Mărgineanu, a încercat să introducă echipa de fotbal în insolvenţă, iar potenţialii investitori sunt alungaţi de datoriile mari, de incertitudinea juridical şi de problemele penale ale şefilor clubului sportive, există posibilitatea de a salva echipa de fotbal prin manevre mai puţin ortodoxe. Mai exact, la finalul actualului sezon, Primăria Cluj-Napoca, cea care deţine brandul şi palmaresul Universităţii Cluj, ar putea retrage actualului club sportiv dreptul de a le folosi. Dreptul de utilizare ar putea fi cesionat unui investitor privat, care le-ar putea "transplanta" unei echipe din Liga I sau din Liga a II-a care se confruntă cu problem financiare. Posibilitatea a fost sugerată chiar de primarul Emil Boc. "Anul 2013 va aduce probleme financiare la multe echipe", a spus primarul din Cluj. Modelul sugerat de Emil Boc a fost folosit în trecut în cazul Politehnicii Timişoara.

O perioadă nefericită

Universitatea Cluj traversează cea mai proastă perioadă, în special la nivel financiar, din întreaga sa istorie de peste 90 de ani. Clubul „studenţesc" a cerut insolvenţa din cauza datoriilor care depăşesc şase milioane de euro, iar nici un investitor nu pare dornic să-şi rişte banii, acum, pentru „simbolul unor inimi româneşti". Toate problemele au apărut după ce Florian Walter a renunţat să mai finanţeze echipa la finalul sezonului trecut. Omul de afaceri, alături de mâna sa dreaptă, Ioan Mărginean, nu au reuşit să găsească un investitor serios în mai mult de jumătate de an, timp în care pe jucători nu au avut cine să-i plătească, datoriile la diverşi furnizori s-au înmulţit în fiecare zi, iar Cluj Arena a găzduit meciurile Universităţii doar prin bunăvoinţa Consiliului Judeţean. Anamaria Prodan, managerul care a pozat în salvarea echipei, a plecat de la Cluj după ce a pierdut războiu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Împușcături la Euro 2024. Un bărbat înarmat cu un topor a fost împușcat de poliție în Hamburg VIDEO

Adevarul acum 11 minute
Poliția din Germania a împușcat, duminică, 16 iunie 2024, un bărbat care i-a amenințat cu un topor pe fanii fotbalului veniți la Campionatul European. Incidentul a avut loc pe Reeperbahn din Hamburg, un cartier popular din centrul orașului, unde sup

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 43 minute
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Norvegia alocă aproape 100 de milioane de euro pentru sectorul energetic din Ucraina

Adevarul acum 26 minute
Premierul norvegian Jonas Gahr Store a declarat într-un comunicat preluat duminică de AFP că ţara sa va aloca 1,1 miliarde de coroane (circa 96 de milioane de euro) pentru reparaţii ale infrastructurii energetice a Ucrainei şi asigurarea furnizării

Dominic Fritz anunță că nu mai candidează pentru șefia USR

G4Media acum o ora
Știre în curs de actualizare Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Cele mai noi informații despre starea răniților în explozia de la Dedeman Botoșani. Cinci sunt în continuare internați

Ziare.com acum o ora
Ministerul Sănătăţii (MS) a anunțat duminică, 16 iunie, că starea celor doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca din Bucureşti în urma exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani rămâne gravă, ei având în continuare nevoie de oxigenoterapie c

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru că s-a aflat la vo

Tânără însărcinată, agresată de partener într-o parcare din Ploieşti, salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber

News.ro acum 53 minute
O tânără însărcinată care era agresată de partenerul ei într-o parcare din Ploieşti a fost salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber, care au auzit ţipetele femeii. Ea a fost transportată la spital, în timp ce agresorul a fost predat poliţiştil

Armata israeliană anunţă pauze tactice zilnice în Gaza, pentru a permite accesul ajutoarelor în enclavă

News.ro acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că va face pauze tactice zilnice în activitatea militară în anumite părţi din sudul Gazei, pentru a permite circulaţiac ajutoarelor în enclavă, unde organizaţiile internaţionale de ajutor au avertizat despre o cr

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°