Accidentele rutiere costă Africa de Sud, cea mai mare economie a continentului african, echivalentul a 10% din produsul său intern brut în fiecare an, a afirmat vineri ministrul transporturilor, Ben Martins.
Cele 11.000 de victime înregistrate în medie, în fiecare an, în accidente rutiere, implică cheltuieli sociale în valoare de 300 de miliarde de ranzi (26 de miliarde de euro), potrivit ministrului.
"Accidentele de circulaţie sunt unul din principalele cauze ale decesului în Africa de Sud. Consecinţele economice, inclusiv costurile sociale şi cheltuielile de sănătate, duc la o pierdere de cel puţin 306 miliarde de ranzi pentru economie în fiecare an", a declarat Ben Martins într-un raport consacrat acestei probleme, publicat joi.
Bilanţul ar putea fi şi mai mare anul acesta, după ce aproape 1.500 de persoane au murit în accidente rutiere între începutul lunii decembrie şi sfârşitul primei săptămâni din ianuarie.
Alcoolul şi viteza excesivă sunt principalele cauze ale accidentelor. Circa 40% din victimele înregistrate în perioada menţionată erau pietoni în stare de ebrietate.
Guvernul sud-african a lansat o campanie naţională în vederea reducerii numărului de accidente de circulaţie în următorii şapte ani.
Sursa: Agerpres