În anul care tocmai s-a încheiat, au apărut foarte multe cărţi bune de poezie. În legătură cu 2012, după cum ştim cu toţii, au proliferat tot felul de mitologii. Nu e locul aici pentru dezvoltarea acestui subiect. Cert este că foarte multe teorii (ştiinţifice, mistice, ezoterice) au vorbit/ vorbesc despre o schimbare sau, dacă vreţi, despre o limită ce se doreşte a fi depăşită pentru a se păşi într-un „altceva“ învăluit deocamdată în mister. Dacă există vreo legătură directă între mitologiile anului ce tocmai s-a scurs şi acest reviriment poetic, nu pot şti cu certitudine. Pînă una-alta, de un fapt sînt sigur: poezia a mers mai departe în ritm accelerat şi a continuat să numească prin ea însăşi noi şi noi modalităţi de percepţie a realităţilor cu care interferăm. Mă concentrez, în această primă intervenţie retrospectivă, pe debuturi, doar pe acelea care, după părerea mea, sînt cele mai tuşante. Chirurgii, disecţii, stări de necesitate Poezia lui Alex Văsieş din Lovitura de cap (Casa de pariuri literare) comunică o anumită tensiune psihică ce îşi caută în permanenţă debuşeele. Asta din cauză că textul curge aparent fără control pînă în punctul în care îşi găseşte propria logică. Ritmul alert, compulsiv alimentează o poezie a notaţiei surtcircuitată de reflecţii scurte şi seci. Poetul bruschează frazele pentru a le impune parcă o altfel de energie. Uneori, jocul său combinatoriu duce spre asocieri riscante, dar remarcabilă rămîne totuşi lipsa de rigiditate a formulei sale poetice, particularitate ce va avea consecinţe dintre cele mai bune pe viitor. Atenţia organizează lumea din jur. Unele scene devin astfel semnificative pentru că sînt pur şi simplu observate: „Este o noapte în care toţi vorbesc despre tine/ şi este o noapte în care nu vorbeşte nimeni/ la fel de dăunătoare/ contează că eu le provoc şi încerc/ să ies cît mai aşezat din fiecare“ (Persana). Serii de