Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dările locale pentru 2013 rămân neschimbate numai în cazul persoanelor fizice în Rădăuţi

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Aleşii locali rădăuţeni au decis ieri, în şedinţă de îndată, ca taxele şi impozitele locale pentru anul 2013 să rămână la nivelul din anul trecut numai pentru contribuabilii persoane fizice, în cazul persoanelor juridice, acestea fiind indexate cu 16,5 la sută. Cei 15 consilieri locali care au participat la şedinţa de ieri au mai hotărât ca şi o parte dintre taxele speciale să nu fie indexate cu cele 16,5 procente. „Propunerile cuprinse în proiectul de hotărâre, care apoi a devenit Hotărâre de Consiliu Local pentru stabilirea impozitelor şi taxelor pentru anul 2013, au avut în vedere neindexarea impozitelor pe clădiri şi pe teren în cazul persoanelor fizice. Prin acest proiect s-a propus indexarea cu 16,5%, conform Hotărârii de Guvern 1309/2012, a impozitelor pe teren, în cazul persoanelor juridice, a taxelor pentru eliberarea autorizaţiilor, certificatelor şi a altor documente, a taxelor speciale, a taxelor extrajudiciare de timbru, a amenzilor reglementate de Codul Fiscal, a impozitului pe spectacol şi a taxei pentru reclamă şi publicitate”, a declarat Silviu Ursescu, şeful Serviciului Impozite şi Taxe din Primăria municipiului Rădăuţi. În acelaşi timp trebuie specificat că în baza unei Hotărâri de Consiliu Local din luna noiembrie 2012, a fost eliminată bonificaţia de zece la sută în cazul persoanelor juridice, bonificaţie acordată celor care achitau integral dările locale până la 31 martie, iar aceasta rămâne valabilă numai pentru persoane fizice.

Consilier Traian Andronachi: „Maniera de conducere a domnului primar nu se pliază pe nevoile şi interesele cetăţenilor”

După ce discutarea impozitelor şi taxelor locale a fost amânată ca să se poată plia peste Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului ce urma să apară, la Rădăuţi, primarul Aurel Olărean a propus Consiliului Local ca taxele şi impozitele locale să rămână la nivelul anului precedent, numai c

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a murit, în Timiș, după ce a băut o soluție de deparazitare pentru oi

Press Alert acum 21 minute
Foto: Arhivă Moarte teribilă pentru un bărbat care lucra la o stână din Timiș, în apropiere de Lugoj. Acesta a murit după ce ar fi băut o soluție care era folosită la deparazitarea ovinelor. Tragedia a avut loc în zona localității Crivobara. „La dat

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 44 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 45 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 5 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum 43 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum 2 ore
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Vremea

București
acum

25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°