Dincolo de  cataclismul constituţional  reprezentat de  evenimentele anului trecut, 2012 a  dat şi ocazia unor revelaţii, etice şi intelectuale.  Din cadrul organismului care este destinat să apere independenţa magistraţilor, vocea lui Cristi Dănileţ s-a distins prin  curajul moderaţiei şi al argumentării juridice.

Destinul domniei sale  este departe de a fi unul singular. În cele din urmă, acestei redefiniri a poziţiei judecătorilor şi procurorilor i se datorează supravieţuirea domniei legii în România.   Departe de a fi “ politic”, în accepţiunea pe care i- o atribuie detractorii săi, Cristi  Dănileţ ilustrează acel apolitism militant pe care îl putem asocia  cu statul de drept însuşi. Ori de câte ori o ingerinţă este semnalată ca atare, ori de câte ori un adevăr este reafirmat, ori de câte ori  îşi exprimă un vot, membrul CSM nu face “ politică”, ci doar îşi îndeplineşte mandatul acordat de colegii săi de breaslă.   Spiritul  lui Cristi Dănileţ şi al atâtor altor magistraţi este identic cu cel care a oferit Italiei  şansa ieşirii din impasul  corupţiei instituţionalizate. Şi nu este  întâmplător faptul că Raportul  “ Comisiei de la Veneţia pentru democraţie prin drept” reiterează imperativul respectării independenţei magistraturii.

Revocarea lui Cristi Dănileţ ca o pedeapsă pentru conduita sa ar fi  un gest care ar indica că apărarea principiilor  constituţionale este calea cea mai sigură către eşec în România anului 2013.  Domesticirea CSM este o etapă în procesul mai larg şi previzibil  al domesticirii unei ramuri a guvernământului care a avut  temeritatea de a lua în serios  principiul egalităţii în faţa legii, onorând  angajamentele asumate de România ca stat  parte al Uniunii Europene. Cazul lui Cristi Dănileţ şi al colegilor săi din CSM este un test pentru calitatea democraţiei noastre. Libertatea şi egalitatea constituţională nu pot fi garant