Unul dintre cele mai cunoscute calculatoare din toată lumea este Watson de la IBM, un computer de inteligenţă artificială care a fost dezvoltat de-a lungul timpului. Ei bine, Watson a învăţat noi lucruri, dar nu tocmai unele ortodoxe.
Inginerii care se ocupă de evoluţia permanentă a computerului Watson, pentru aducerea raţiunii sale cât mai aproape de cea umană, au dorit să-l facă pe companionul lor virtual mai realist. Astfel, ei au vrut să-i modifice limbajul prea scorţos şi să-l înveţe mai multe cuvinte din vocabularul urban.
Astfel, ei au preluat „The Urban Dictionary“, o enciclopedie a cuvintelor de argou din limba engleză. Computerul trebuia să le preia şi să le folosească doar contextual, în anumite dialoguri.
Dar inginerii au fost nevoiţi să-l cenzureze. Watson nu pricepea fineţurile unui limbaj mai special, folosit într-un anumit context. Computerul nu ştia să distingă între limbajul normal şi profanităţi. De asemenea, el preluase şi nişte informaţii false de pe Wikipedia. În teste, Watson a folosit cuvântul „bullshit“.
Experimentul a fost organizat de Eric Brown, unul dintre „educatorii“ lui Watson, acum doi ani. Din păcate, din cauza folosirii până la exces a acestor cuvinte, Brown a trebuit să-i şteargă această parte a memoriei lui Watson.
Ceea ce demonstrează mărturisirea lui Eric Brown arată cât de greu va fi de educat un computer cu inteligenţă artificială. Deoarece nu totul se bazează pe acumularea de informaţii, ci pe raţiune, computerele trebuie să fie învăţate să diferenţieze între concepte, lucru propriu mamiferelor inteligente.
Mai multe detalii vor fi publicate în ediţia din 14 ianuarie a revistei americane „Fortune“