Venisem la acel ranch nordic nu numai ca să scap de promisiunile făcute celor trei copii ai mei. Mai era ceva. Fiecăruia îi vorbisem în parte despre cai, într-un fel prea romantic. Mă suspectam deja pentru asta. Nimic despre pădurea sau despre câmpurile acelea frumoase, arse de dogoarea unei imense veri.

Nimic, de asemenea, despre drumurile înecate în praf. Din acest praf vine pentru mine sfâşierea verii. Nevasta dădea semne de înstrăinare când auzea aceste poveşti dulcege. Îmi arăta clar că vrea să se cufunde în lungi lecturi.

Conacul, cu toate dependinţele lui, era mereu încărcat cu lume – localnici sau vilegiaturişti în haine scumpe. Mereu câte două-trei cupluri luau masa în hol. Acolo, după ce lăsam în urmă solemnele vorbe de prezentare, treceam abrupt la cai. Nu puteam ghici încă schemele complicate în care se aşezau, siguri pe ei, bărbaţii, cu ale lor femei. Între maturi şi copii era mai simplu şi mai plăcut. Indiferent de vârstă, de haine, maturii intrau într-o singură schemă. Rigidă şi simplă. Bărbaţii, taţii de fapt, se arătau cei mai energici. Conduceau tot cu o mână de fier. Îşi puneau în aplicare planurile. Fiecare astfel de grup avea pregătit un program de familie, un buget raţional. Ceva secret sau ceva nesecret, nu ştiu cum. Ei, bărbaţii, vorbeau continuu, apăsat, insistent. Ele priveau neliniştite în jur. Mai ales la copiii bine hrăniţi şi frumoşi.

Era clar că se gândiseră din timp la o vacanţă de vis, petrecută la o fermă de cai. Când ajungeau în preajma manejului, suflau ascuţit, fumau, asudau abundent. Era şi hazliu, şi trist să vezi cum îşi împingeau soţiile înăuntru, în nisipul fierbinte şi adânc al acelui cerc de stănoage negre. Bietele femei îşi îngreuiau şi mai mult şoldurile, scârţâiau din genunchi, când soţii, înroşiţi, le aburcau în şaua calului. Apoi, de pe margine, chibiţau, vorbeau, stropind cu salivă, înrăiţi. Repetau