Poştaşii se confruntă adesea cu o serie de probleme în meseria lor, precum agresivitatea animalelor, în special a câinilor. De data aceasta, un fazan este cel care creează probleme poştaşilor britanici.
Meseria lui Barry Hutchinson, în vârstă de 39 de ani, este de a aduce scrisori locuitorilor din cartierul Dunsley, North Yorkshire, aflat în Marea Britanie.
„Îmi place foarte mult ceea ce fac, iar traseul acesta se afla printre preferatele mele. Totuşi, de şase săptămâni a apărut în zonă un fazan, care nu prea îndrăgeşte postaşii”, relatează britanicul pentru publicaţia The Sun.
Pasărea îl aşteaptă atunci când se dă jos din maşină şi îl atacă cu fiecare ocazie. Fazanul agitat nu se opreşte în momentul în care poştaşul se urcă înapoi în vehicul, ci îl urmăreşte până la următoarele cutii poştale, sărind şi ciugulindu-i roţile.
„La început părea prietenos, dar apoi a început să fie din ce în ce mai violent”, mai spune
Hutchinson pentru The Sun.
Chiar dacă fazanul doar îşi apără teritoriul, britanicul susţine că ar trebui să existe unele norme pentru rezolvarea acestui tip de situaţii, aşa cum există şi în cazul câinilor agresivi. (Maria Neagu)
Poştaşii se confruntă adesea cu o serie de probleme în meseria lor, precum agresivitatea animalelor, în special a câinilor. De data aceasta, un fazan este cel care creează probleme poştaşilor britanici.
Meseria lui Barry Hutchinson, în vârstă de 39 de ani, este de a aduce scrisori locuitorilor din cartierul Dunsley, North Yorkshire, aflat în Marea Britanie.
„Îmi place foarte mult ceea ce fac, iar traseul acesta se afla printre preferatele mele. Totuşi, de şase săptămâni a apărut în zonă un fazan, care nu prea îndrăgeşte postaşii”, relatează britanicul pentru publicaţia The Sun.
Pasărea îl aşteaptă atunci când se dă jos din maşină şi îl atacă cu fiecare ocazie.