Am avut nenorocita de plăcere (spun asta fiindcă am băut cu el până nu ştiam fiecare din ce naţie facem parte) să-l cunosc pe Ioşca. Pe numele lui adevărat, Iosif Csukat.

Un unguro-român sau, având în vedere limba pe care o vorbeşte, atât prin viu grai, cât şi prin picturile sale, un bucovinean. În fine, Ioşca este un artist. Un pictor. Unul care trăieşte pentru şi din pictură. Unul care a avut – şi poate o mai are – nebunia de a merge cu şevaletul pe câmpuri sau prin păduri. Şi să simtă imaginea vie şi mirosul culorilor. Am discutat cu el, recent. Este supărat. Deşi, la nivel naţional şi internaţional, îl respectă o mulţime, la nivel local este trecut „pe linie moartă”. Vă redau câteva „necuvinte” ale prietenului Ioşca: „Pictez din suflet. Pictez, pictez, pictez. Eu voi muri pictor. Sunt nişte persoane, nu le dau numele, care nu mă agreează. Dar care nu ştiu, să afle. Mie mi-a fost mentor Virgil Parghel, iar Maestrul Ion Irimescu (el este lângă Dumnezeu, sunt sigur) m-a îndemnat să merg mai departe după ce mi-a văzut lucrările. Pentru mine, întâlnirea mea cu el şi sfatul Maestrului mi-au indus o stare de parcă aş fi fost contemporan cu Brâncuşi”. Dacă nu ajunge ce am scris, revin şi cu amănunte.