Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gameri la Casa Albă: cât de mult influenţează jocurile video violenţa din viaţa reală?

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 ianuarie 2013 ·

Vicepreşedintele american Joe Biden a avut o întâlnire ieri, 11 ianuarie, cu reprezentanţii industriei de jocuri video, pentru a discuta pe tema promovării violenţei în astfel de jocuri şi influenţa pe care o au asupra adolescenţilor, ca parte a dezbaterii pro sau contra arme care a pornit odată cu masacrul din Newtown.

Biden s-a întâlnit cu Entertainment Software Association, reprezentantă de preşedintele Mike Gallagher. Această companie este un grup de lobby pentru industria jocurilor şi reprezintă firme ca Electronic Arts sau Microsoft. Astfel, în faţa lui Biden au stat practic creatorii jocurilor „Call of Duty“, „Halo“ şi alte shootere în care jucătorul are o armă şi trebuie să împuşte tot în jurul său.

Discuţia asupra unor astfel de jocuri vine după ce, în urma masacrului de la Newtown, s-a aflat că ucigaşul Adam Lanza era obsedat de jocuri video şi poliţia a descoperit titluri în valoare de sute de dolari cu jocuri violente în casa sa.

Cei care sunt împotriva jocurilor

Principalul critic al jocurilor violente a fost preşedintele National Rifle Association, organizaţia de lobby pentru deţinerea armelor de foc în Statele Unite ale Americii, Wayne LaPierre.

Acesta a spus că mass media aduce acuze calomnioase la adresa NRA şi uită de alte industrii care cresc violenţa, cum ar fi cea a jocurilor: „coruptă şi care corupe, care aruncă violenţă asupra utilizatorilor prin titluri ca Bulletstorm, Grand Theft Auto, Mortal Kombat sau SplatterHouse“.

Cu toate acestea, jocurile violente sunt apreciate de unii fani ai armelor. Potrivit „The Huffington Post“, Robert Farago, un susţinător al promovării armelor a spus că jocurile sunt cea mai bună reclame pentru arme.

În plus, multe jocuri sunt finanţate şi de producătorii de arme. De exemplu, în Call of Duty există o plasare de produse evidentă pentru multe persoane, deşi armele nu au o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum o ora
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum o ora
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 3 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°