Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FPTS: "Dacă se aplică impozitul forfetar, Fiscul să nu mai vină după peşcheşuri"

Publicat in Capital, duminică 13 ianuarie 2013 ·

Impozitul forfetar ar determina unităţile din turism care lucrează la negru să intre în sistemul de fiscalizare, noua măsură fiind mai eficientă dacă ar fi corelată cu o simplificare a impozitării, consideră preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS), Dan Matei Agathon, potrivit unui comunicat transmis de federaţie şi citat de Agerpres.

'Impozitul forfetar ar pune pe picior de egalitate toate unităţile din turism, obligându-le pe cele care lucrează la negru să intre în sistemul de fiscalizare. Nu este normal ca numai unii din investitorii din turism să plătească taxe, dar să concureze cu cei care nu dau niciun leu la buget. Dar, dacă se aplică impozitul forfetar, după ce firmele şi-au achitat contribuţia, Fiscul să nu mai vină în controale abuzive toată ziua, ci să-i lase pe oamenii de afaceri să-şi facă treaba în loc să stea după unii şi după alţii cu peşcheşuri', afirmă Dan Matei Agathon.

Preşedintele FPTS a adăugat că o taxă nouă ar trebui corelată cu o măsură de încurajare a mediului de afaceri prin simplificarea impozitării şi concentrarea taxelor.

'Dacă statul introduce o nouă taxă, aceasta ar trebui corelată şi cu o măsură de încurajare a mediului de afaceri prin simplificarea impozitării şi concentrarea sutelor de taxe în doar câteva clare şi precise, uşor de plătit şi care să nu dea naştere la abuzuri. Altfel, sistemul în care autorităţile mai născocesc încă o taxă îi descurajează agenţii economici să plătească datoriile către buget. Scopul filosofiei fiscale nu este de a fi punitiv sau restrictiv, ci de a convinge cât mai multă lume să lucreze corect. Acest lucru poate fi realizat dacă riscurile eludării fiscalităţii sunt mai mari decât efortul de achitare a taxelor, lucru pe care statul îl poate îndeplini prin simplificarea sistemului de taxe şi impozite', a precizat acesta.

Fede

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Ciolacu le-a transmis felicitări lui von der Leyen, Kallas şi Costa: Guvernul României este gata să lucreze constructiv cu dumneavoastră în interesul cetăţenilor noştri

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, viitorului şef al afacerilor externe ale UE, Kaja Kallas, şi viitorului preşedinte al Consiliului European Antonio Costa că Guvernul României este pregătit

LIVE UPDATE Dezbatere Donald Trump vs. Joe Biden. WSJ: Biden a avut o prestaţie nesigură/ Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al Treilea Război Mondial

Mediafax acum 2 ore
Joe Biden şi Donald Trump s-au aflat faţă în faţă în Atlanta, Georgia, în prima dezbatere televizată a alegerilor prezidenţiale americane din 2024. Dezbaterea a reprezentat o oportunitate pentru ambii candidaţi de a încerca să convingă alegătorii in

Veşti bune pentru şoferi: Rovinieta poate fi achiziţionată şi de pe ghiseul.ro

Ziarul Financiar acum 51 minute
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând din data de 27.06.2024, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului

Amazon vrea să înfiinţeze o nouă secţiune pe site-ul său dedicată articolelor de modă şi stil de viaţă la preţ redus, pentru a concura Temu şi Shein

News.ro acum 2 ore
Amazon intenţionează să înfiinţeze o nouă secţiune pe site-ul său dedicată articolelor de modă şi stil de viaţă la preţ redus, care va permite vânzătorilor chinezi să livreze direct consumatorilor din SUA, a aflat CNBC. Noua secţiune de site, anunţa

YouTube vrea să obţină drepturi de folosire a muzicii pentru antrenarea AI-ului

News.ro acum o ora
Cea mai mare platformă de video online YouTube poartă discuţii cu mai multe case de discuri în vederea obţinerii acordului acestora pentru folosirea melodiilor ca mediu de antrenare a inteligenţei artificiale. YouTube vrea să folosească muzica deţin

Ce este pomenit în calendarul ortodox, din 28 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 53 minute
Aflarea moastelor Sfintilor Mucenici Chir si Ioan. Panaghia Tricherousa este o icoana de iconostas, foarte veche, cunoscuta ca "Icoana Maicii Domnului cu trei maini”. Icoana este cinstita in mod deosebit pe 28 iunie si se afla in prezent la Manastir

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 10 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Trump ar fi câștigat în fața lui Biden la dezbaterea televizată. Democrații se întreabă dacă ar trebui să fie înlocuit candidatul lor SONDAJ

Ziare.com acum o ora
Alegătorii înregistraţi care au urmărit dezbaterea de joi, 27 iunie, dintre preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump spun, în proporţie de 67% la 33%, că Trump a avut o performanţă mai bună, iar unii democraţi sunt atât de disperaţi

De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare și confirmare a unor boli grave

Botosani News acum 2 ore
Introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurate, pe principalele paliere de asistenţă medicală, în scopul depistării unor afecţiuni grave, respectiv cancerele, hepatitele cronice B şi C, iar la gravidă ş

Vremea

București
acum

24°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°