Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asha de ieftin, cât să învioreze situaţia Nokia

Publicat in Jurnalul, duminică 13 ianuarie 2013 ·

Poate că nu am avut parte de un CES exploziv, cu lansări de gadget-uri şI tehnologii al căror ecou să străbată globul ca un fulger, dar cu siguranţă că rezultatele trimestriale Nokia au stârnit analize şI comentarii peste aşteptări. Pentru ultimele trei luni din 2012, compania finlandeză, cândva numărul unu în clasamentele industriei telecom, a anunţat  vânzări de 86 milioane terminale, dintre care aproximativ 16 milioane de smartphone-uri. Pe acest segment de business, care acum “dictează” practic totul pe piaţă, raportul Nokia evidenţiază 4,4 milioane unităţi Lumia (un “brand” rezultat din colaborarea cu Microsoft) şI 9,3 milioane unităţi Asha (foto). Din punctul de vedere al producătorului, vânzările au fost peste aşteptări, dar nu lipsesc controversele legate de introducererea modelelor Asha în gama smartphone. Nokia spune că fac parte din zona smartphone de “buget redus”, entry-level. Pe piaţa noastră, putem găsi modele Asha la preţuri cuprinse între 60 şI 100 de euro (preţuri la liber). Unele modele vin cu sistem de operare Symbian, altele sunt cu SO “proprietar”.

În orice caz, succesul vânzărilor de modele Asha a redeschis discuţiile legate de piaţa smartphone-urilor de buget redus. Imediat au intrat pe fir companiile specializate în studii de piaţă: s-a calculat un procent de 31% din vânzările total de telefoane mobile până în 2016 (conform analiştilor de la IHS, citaţi de BBC). ŞI care ar fi totuşi “mulţimea comună”, detaliile tehnice care unesc aceste modele bazate pe preţ: procesoare la 1GHz sau ceva mai slabe, ecrane tactile de mai mici dimensiuni (chiar sub 3 inci), rezoluţie ecran şI de cameră foto la “modă” acum vreo doi-trei ani.

O altă discuţie iscată a fost cea cu un posibil iPhone “ieftin”, un subiect care săptămâna trecută a navigat de la zvonuri la infirmări. Analiştii au constatat că în actuala situaţie Apple ar trebui să p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 5 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 10 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, una dintre cele mai vechi sărbători creştine. Tradiţii şi obiceiuri

News.ro acum 24 minute
Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 11 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 11 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 9 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 12 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 10 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

20°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°