Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afaceristul Lupulescu, pus în libertate

Publicat in Impact in Gorj, luni 14 ianuarie 2013 ·

A fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de evaziune fiscală și delapidare, dar a fost pus în libertate. Este cazul cunoscutului om de afaceri, Alexandru Lupulescu, din Târgu-Jiu, asupra căruia planează mai multe acuzații de natură economică.

Alexandru Lupulescu a fost ridicat vineri seara de polițiștii de la Investigarea Fraudelor, care au efectuat cercetări față de soția sa, arestată preventiv înainte de sărbătorile de iarnă, tot pentru infracțiuni economice. Acum, lațul s-a strâns și în jurul lui Alexandru Lupulescu, pe care l-au pus sub acuzații de evaziune fiscală și delapidare. ,,În fapt, anchetatorii au stabilit în urma probatoriului administrat că suspectul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Târgu-Jiu, în cursul anului 2011, nu a evidenţiat în actele contabile toate veniturile realizate din vânzarea produselor, sustrăgându-se astfel de la plata impozitelor şi taxelor către bugetul consolidat al statului, prejudiciul cauzat fiind de 65.000 lei. De asemenea, pe parcursul cercetărilor a rezultat faptul că în cursul anului 2010 a delapidat suma de 1.400.000 provenită dintr-un credit contractat de societate, folosind-o în scopuri personale”, a declarat George Neagoe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Soția a ajuns în arestul Poliției înainte de sărbători, când polițiștii au emis inițial, ordonanță de reținere pentru 24 de ore sub acuzații de evaziune fiscală și complicitate la fals. În fapt, aceasta, prin societatea pe care o administrează ar fi vândut carne și produse din care în valoare de peste 6,2 milioane de lei, dar nu a înregistrat în contabilitate veniturile, fiind astfel creat un prejudiciu adus la bugetul de stat de aproape 1,3 milioane de lei. Magistrații l-au pus în libertate pe afaceristul Alexandru Lupulescu, după câteva ore de audieri.

A fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de evaziune fiscală și

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, eliberat condiționat! Pedeapsa expira la termen în 2027

Ziua Constanta acum 11 minute
Radu Mazăre a arătat Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti – instanță care i-a respins cererea, în primă instanță, că este integrat în viaţa de familie, beneficiind în perioada de executare a pedepsei închisorii de sprijinul mediului de suport al famili

Un sucevean a rămas fără 11.400 de euro după ce a încercat să cumpere o autorulotă de pe Facebook. Cum au acționat escrocii

HotNews acum o ora
Un bărbat din Suceava a fost escrocat cu 11.400 de euro după ce a vrut să cumpere o autorulotă de pe un site fantomă găsit pe Facebook. Polițiștii au întocmit dosar penal, dar mai mult ca sigur suceveanul nu-și va mai recupera niciodată banii. Autor

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum o ora
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 4 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Iga Swiatek, calificare în 61 de minute în turul doi la Roland Garros. Naomi Osaka, următoarea adversară

News.ro acum 29 minute
Poloneza Iga Swiatek, locul 1 mondial, s-a calificat fără probleme în turul doi la Roland Garros, după ce a trecut de sportiva franceză Leolia Jeanjean, venită din calificări şi locul 148 mondial. Swiatek s-a impus cu scorul de 6-1, 6-2, după 61 de

Meteo: Vremea se încălzește semnificativ în următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi peste cele normale

HotNews acum 27 minute
Vremea începe să se încălzească pe parcursul următoarelor două săptămâni, urmând să se înregistreze valori termice mai ridicate decât în mod normal faţă de data din calendar, în timp ce în mare parte din ţară se va păstra un grad de instabilitate at

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum o ora
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum 2 ore
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum 2 ore
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

Rusia revendică capturarea a două localităţi din regiunile Doneţk şi Harkov. Ucraina susţine că a respins un atac inamic în direcţia Lipţi

News.ro acum o ora
Armata rusă a "eliberat" satul Netailove, în regiunea Doneţk, din est, precum şi localitatea Ivanivka, din regiunea Harkov, aflată mai la nord, a anunţat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de TASS. În schimb, Statul Major al armatei

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

19°
lun.

12°/19°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/25°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°