Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imagini document cu Bucureştiul anilor 1900, surprinse de premierul francez Raymond Poincaré

Publicat in Adevarul, duminică 13 ianuarie 2013 ·

Un set de fotografii document, datate de la 1906, arată viaţa Bucureştiului la începutul secolului XX. Fotografiile au fost făcute de un demnitar francez, venit în vizită în România, în timpul unui tur prin Balcani.

În fotografii se pot vedea mai multe clădiri istorice, dintre care unele încă mai există şi în zilele noastre. Biserica Sărindar, Strada Halelor de lângă actuala Piaţa Unirii, Ateneul, Palatul Regal sau calea Victoriei apar în aceste instantanee.

Fotografiile au fost făcute de Raymond Poincaré, un avocat şi om politic francez, prim ministru al Franţei şi Preşedinte între anii 1913 – 1920.La momentul vizitei din 1906, atunci când au fost făcute fotografiile, Poincaré era ministrul finanţelor al Franţei. Cel mai probabil, acesta venise în România pentru o misiune diplomatică şi, fascinat de amalgamul de armeni, tătari,l ţigani şi români din Bucureştii acelor ani, acesta îşi documentează expediţia printr-un set de fotografii fascinante.

Raymond Poincaré era intrigat de cultura est-europeană, dedicându-şi mai multe călătorii înţelegerii culturilor din acest colţ de lume. " Ce vreţi, suntem aici la porţile Orientului, unde totul este luat uşor ! ", spunea acesta în jurnalul său de călătorii despre România.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 9 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

RĂZBOI în Ucraina, ziua 851. Rușii au bombardat puternic Harkovul/Atacuri cu drone lângă centrala de la Zaporojie

Gandul acum 36 minute
Războiul din Ucraina a intrat duminică, 22 iunie, în a 851-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Un bombardament rusesc a ucis, sâmbătă, 22 iunie, trei persoane şi a rănit alte cel puţin 50 după ce a fost lovit un imo

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum 2 ore
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

Val de căldură intens în România, duminică. Sudul ţării şi Capitala, sub cod roşu

Mediafax acum 2 ore
Codul roşu se manifestă duminică în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, în sudul judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa, precum şi în municipiul Bucureşti. Meteorologii avertizează că valul de căldură va fi persistent şi intens, iar tempera

Ungaria: Forţele Armate au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială. Ce avantaje au cei care se înscriu

News.ro acum o ora
Forţele Armate Ungare au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială, iar în campania de recrutare lansată îi aşteaptă pe cei care doresc să contribuie la apărarea Ungariei - a declarat, sâmbătă, László Drót, co

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică, 23 iunie. Numerele câştigătoare

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 23 iunie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 20 iunie, Loteria Română a acordat peste 12.700 de câștiguri în valoare totală de peste 1,45 milioane de le

Rusalii 2024, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Iată ce nu este bine să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Duminica Rusaliilor, denumită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea ce amintește de pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus, fiind cinstită an de an la 50 de zile după sărbătoarea de Înviere. De asemenea, în aceeași zi, creștinii c

Trafic feroviar oprit temporar în județul Mureș după ce mai mulți copaci au căzut pe calea ferată

Ziare.com acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar duminică, între Topliţa şi Lunca Bradului, pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe calea ferată, două trenuri de călători fiind oprite în staţii. După curăţarea liniei şi reînscrierea în circulaţie a celor două

Cutremur în România, duminică dimineața!

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 23 Iunie 2024 la ora 05:34:20 (ora locală a României) s-a produs în Zona Seismică Vrancea, Buzău un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 115.3km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 50km NV de Buzău, 6

Calendar ortodox 23 iunie 2024. Sărbătoare importantă!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Sfintei Muceniţe Agripina Romana. Această sfântă era născută şi crescută în vestita cetate a Romei. Şi de mică da miros inimilor credincioşilor ca un trandafir într-o gradină, şi gonea stricăci

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

25°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/27°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

29°
dum.

21°/34°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°