Federaţia Solidaritatea Sanitară din România (FSSR) susţine soluţia salarizării angajaţilor din sănătate în funcţie de performanţă, anunţată la Târgu Mureş de ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu, sindicatul fiind de acord şi cu descentralizarea unora din spitale şi preluarea lor de minister.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că, pentru ca personalul medical să fie motivat să rămână în ţară, trebuie să se facă modificări legislative prin care să existe un "statut de plată după performanţă", după criterii obiective şi transparente, a celor care lucrează în sistem.
"Apreciem în mod pozitiv declaraţiile domnului ministrul Eugen Nicolăescu privind necesitatea introducerii salarizării în funcţie de performanţă în sistemul sanitar şi scoaterea salariaţilor din spitalele care realizează venituri din contracte cu Casa din categoria bugetarilor, ele fiind coerente cu strategia şi acţiunile Federaţiei Solidaritatea Sanitară din România din ultimii patru ani", se arată într-un comunicat al FSSR, remis duminică agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit federaţiei sindicale, străduinţa pentru creşterea importanţei evaluării personalului este o constantă a activităţilor sale din ultima perioadă.
"Încercarea de-a introduce o Procedură de evaluare a personalului ca anexă la contractele colective de muncă din ultimii ani constituie unul din exemplele unei acţiuni susţinute în acest sens pe care organizaţia noastră a desfăşurat-o. Pentru succesul unei astfel de strategii este necesară o mai bună finanţare a sistemului sanitar. La nivelul actual de finanţare a unităţilor sanitare singura soluţie posibilă de a creşte salariul angajaţilor performanţi la un nivel competitiv ar constitui-o, din păcate, numai scăderea salariilor majorităţii angajaţilor. Este evident că nu am putea fi de acord cu o astfel de soluţie deoarece actualul nivel de salarizare este ne