* Tocmai se întorsese din Moldova cu marfă pentru piaţa neagră
La jumătatea săptămânii trecute, poliţiştii buzoieni de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au reuşit să îl reţină pe un buzoian care se ocupa cu contrabanda de ţigări, acesta fiind „săltat” chiar când se întorsese din Republica Moldova de unde îşi reînnoise stocul de marfă.
Buzoianul de 54 de ani era filat de mai multă vreme de poliţişti care aflaseră că acesta se ocupă cu contrabanda de ţigări şi că face periodic excursii în Moldova sau la graniţa cu Ucraina, de unde se aprovizionează cu marfă.
Zilele trecute, acesta tocmai işi epuizase stocul şi s-a îmbarcat într-un microbuz cu destinaţia Republica Moldova, având asupra sa bani şi două genţi de voiaj în care urma să transporte marfa. A ajuns cu bine la vecini, de unde a achiziţionat 1.010 pachete de ţigări, unele cu timbru de Republica Moldova, altele netimbrate, burduşind cu ele cele două genţi de voiaj aduse special. S-a îmbarcat apoi într-un alt microbuz care mergea spre Bucureşti, a trecut fără probleme marfa peste graniţă îar în câteva ore era deja acasă, cerându-i şoferului să oprească aproape de podul de la Mărăcineni.
Nu ştia că la destinaţia îl aşteaptă o surpriză şi că în staţie îl aşteptau poliţiştii, care l-au întâmpinat chiar pe scara microbuzului, în timp ce se chinuia să coboare, trăgând după el cele două genţi voluminoase pline cu cartuşe de ţigări.
Poliţiştii l-au legitimat şi l-au întrebat ce are în bagaje, moment în care buzoianul a început să se făstâcească, neştiind ce să le răspundă. S-a procedat la controlul bagajelor, ocazie cu care poliţiştii au descoperit pachetele de ţigări aduse din Moldova. Buzoianul nu avea niciun fel de documente de provenienţă pentru marfa transportată, în cele din urmă recunoscând că achiziţionase ţigările din Moldova, urmând să le vândă pe piaţa neagră. Marfa, a