Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pasta de dinţi, medicament nebănuit

Publicat in Gazeta Noua, luni 14 ianuarie 2013 ·

Prezentă în casele tuturor, pasta de dinţi nu ajută numai dinţii, ci tratează cu mare succes numeroase alte afecţiuni cu care ne confruntăm, de la alergii la curăţarea pancreasului.

Pasta de dinţi a apărut pentru prima dată în urmă cu două secole, fiind folosită iniţial pentru albirea dinţilor şi mai puţin pentru tratarea cariilor. Ulterior, acesteia i-au fost adăugate din ce în ce mai multe ingrediente, pentru a oferi protecţie eficientă împotriva diferiţilor factori care pot avea influenţă asupra dinţilor.

„Cele mai importante ingrediente ale pastei de dinţi sunt: fluorida, cel mai popular ingredient activ din pasta de dinţi, datorită capacităţii sale recunoscute de a preveni cariile; agenţii antimicrobieni, ce luptă împotriva bacteriilor plăcii dentare; agenţii antitartru, ce îndepărtează calciul şi magneziul din salivă astfel încât să evite depunerea acestora pe dinţi şi, implicit, formarea tartrului. Alte ingrediente ce se regăsesc în pastele de dinţi sunt: agenţi de desensibilizare a dinţilor, abraziv, agenţi de albire a dinţilor şi aromă”, explică Elisabeta-Georgiana Curelariu, medic stomatolog, pentru farmaciata.ro

Pe lângă faptul că se ocupă de igiena orală, pasta de dinţi mai poate fi folosită şi ca leac pentru numeroase boli, graţie ingredientelor ce o compun.

Tratament pentru numeroase afecţiuni

Experţii au descoperit că pasta de dinţi este un bun medicament pentru tratarea arsurilor, înţepăturilor de insecte, intoxicaţiilor alimentare, răcelii sau herpesului. Astfel, dacă pe piele apar băşici produse de o arsură, prin ungerea suprafeţei respective cu un strat gros de pastă simplă, mentolată, senzaţia de durere dispare în 15 minute. În plus, pasta de dinţi este benefică şi în cazul alergiilor. Se ung locurile cu erupţii sau iritaţii cu un strat de pastă, se pansează şi se lasă 24 de ore, după care se

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluarea Națională 2024. Un singur elev din mediul rural a obținut media 10

HotNews acum o ora
Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 au fost afișate miercuri, la ora 12:00. 65 de candidați la această sesiune au obținut nota 10 la ambele probe, printre care un singur elev din mediul rural, din Giurgiu. Numărul de medii de 10 la Evaluarea Naț

Atenție, șoferi! Ministrul Transporturilor anunță că Valea Oltului se închide timp de o lună

Press Alert acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că Valea Oltului se va închide timp de o lună. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu – Pitești. Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei. Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Si

Diplomat român declarat persona non grata în Rusia. Reacția MAE după ce Moscova a recunoscut că este vorba de răzbunare

Ziare.com acum 2 ore
Un diplomat român de la Ambasada României din Moscova a fost declarat persona non grata. Ministerul Afacerilor Externe a reacționat rapid miercuri, 3 iulie, dar autoritățile din Rusia anunță pe site-ul MAE rusesc că gestul vizează o răzbunare pentru

MAE Avertizări meteo și incendii în Grecia. Sfaturi pentru români!

Ziua Constanta acum 31 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că potrivit Serviciului elen de Meteorologie, în data de 3 iulie 2024, se vor înregistra temperaturi foart

CNAIR: Podul Giurgiu-Ruse se va închide timp de două luni, începând din 9 iulie

HotNews acum 2 ore
„Am avut mai multe discuții cu partenerii bulgari. Dânșii consideră necesari ca să înceapă închiderea totală a părții administrate de ei din 9 iulie, dacă nu mă înșel, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă și turistic care se r

Florin Roman vorbeşte de o luptă pentru putere în PSD: Grindeanu vrea să îi rupă capul lui Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Ce ne arată jocul făcut de PSD din ultimele zile - PSD se chinuie să inducă ideea că Ciucă nu ar întra în turul doi, dar realitatea ne arată că în toate scenariile Ciolacu nu iese victorios din turul doi. Acum că a ratat şi forţarea anticipatelor p

Deputatul Ciprian Ciubuc, ales pe listele AUR, urmărit penal după ce a distrus cu o turmă de oi o pajiște care nu îi aparținea

Ziare.com acum 27 minute
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că a început urmărirea penală a unui deputat, acuzat că ar fi distrus cu turma sa de oi pășunea deținută de o altă persoană. Surse oficiale au declarat pentru G4Media că este vorba

Bărbat arestat preventiv, fiind acuzat că a făcut sex neprotejat cu o femeie, deşi ştia că este infectat cu HIV. Femeia a fost şi ea diagnosticată cu sindromul imunodeficitar dobândit

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost arestat preventiv într-un dosar în care este inculpat pentru infracţiunea de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit. El este acuzat că, ştiind că este infectat cu virusul HIV, a făcut sex neprotejat cu o feme

Un român a fost arestat în Grecia: e acuzat că a provocat un incendiu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Autoritățile elene au arestat un român de 38 de ani, acuzat că a provocat un incendiu în Rafina, estul regiunii Attica. Acesta neagă acuzațiile și precizează că dorea de fapt să stingă incendiul, conform publicației ekathimerini.com. Românul nu este

Un medic de la Spitalul Fundeni a amenințat cu pistolul un bărbat în trafic. Avea în mașină două pistoale și o macetă

HotNews acum 39 minute
Un chirurg angajat la Spitalul Fundeni a avut, miercuri dimineață, o altercație în trafic cu un șofer de ride sharing pe care l-a amenințat cu un pistol airsoft, scrie Adevărul. Incidentul a fost confirmat de Poliția Capitalei, care a transmis că în

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/25°
joi

17°/27°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/33°
Iasi
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/30°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/26°
joi

19°/27°
vin.

21°/29°
sâm.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

14°/17°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°