Sfidându-i pe sovieticii, liderii români au creat punţi de legătură între Washington şi Hanoi, apoi între Casa Albă şi Pekin. Documentele arată că acţiunile au fost strict-secrete, partea română fiind reprezentată de Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer.

Paralel cu cartea neamestecului în treburile interne şi egalităţii între state jucată cu sovieticii Ceauşescu etala pretenţii de personalitate politică internaţională. L-au susţinut şi pionii diplomaţiei lui Dej care demaraseră noul curs românesc, şi generaţia a doua de demnitari. Ceauşescu a depăşit însă şi aici limitele unor ambiţii normale. Credea sincer în utopia realizării relaţiilor de egalitate între toate naţiunile lumii. I-ar fi plăcut, după mărturia lui Paul Niculescu-Mizil, să conteze şi în alegerea preşedinţilor americani.

Bucureşti-Hanoi cu escale la Moscova şi Pekin

Paul Niculescu-Mizil a susţinut că demarajul implicării în războiul din Vietnam s-a produs la imboldul lui Ceauşescu şi Maurer. „Trebuie să fim în zonă”, percutase premierul la noutăţile spuse de Ceauşescu asupra situaţiei din Vietnam (România şi războiul americano-vietnamez, Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 2008).

Astfel că, în 1966, sub coordonarea lui Maurer, s-a format o echipă cu două subdiviziuni. Cu conducerea vietnameză ţineau legătura Maurer, Bodnăraş şi Niculescu-Mizil. Iar cu americanii tratau Maurer, Mănescu, Macovescu, Corneliu Bogdan. La dus şi întors din Vietnam, delegaţiile româneşti făceau escale la Moscova şi la Pekin. Discuţiile asupra acestor manevre n-au depăşit cercul demnitarilor din Prezidiul Permanent al CC al PCR. Cele mai multe s-au purtat strict între Ceauşescu şi o parte dintre emisari, astfel că o viziune completă a lor nu aveau decât liderul partidului şi Maurer.

Mesaj de solidaritate cu Hanoiul

Prima delegaţie trimisă la Hanoi (mai 1966) a condus-o Bodnăraş. So