Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Un conflict care poate salva o viaţă.  Un nou contract între UPB şi „La Jeg“ îl poate ajuta pe studentul Alin Lupu

Publicat in Adevarul, luni 14 ianuarie 2013 · ·

Studenţii din ultimii 20 de ani care au trecut prin Complexul Leu stau zilele acestea ca pe ace. Peste câteva zile, pe 16 ianuarie, barul "La Jeg" urmează să fie evacuat, conform cu o decizie judecătorească definitivă împotriva proprietarilor, într-un proces cu Universitatea Politehnica. Deşi au mai rămas câteva zile, povestea poate să mai fie scrisă şi altfel.

Problemele dintre localul modest „La Jeg“ şi Universitatea Politehnica din Bucureşti sunt cunoscute încă din 2008, când au intrat pentru prima dată în atenţia presei. Disputa se poartă pentru terenul pe care este construit barul şi terasa (link către primul articol). Terenul aparţine Universităţii, iar conducerea acesteia a refuzat acum patru ani să mai prelungească contractul de închiriere, pe motiv că spaţiul „urmează să fie destinat activităţii de învăţământ“. Tot atunci a început şi procesul dintre UPB şi „La Jeg“.

Anul acesta, patronii localului au venit cu o propunere care poate salva o viaţă. Un nou contract de închiriere şi o înţelegere între cele două părţi redirecţionează suma datorată Universităţii Politehnica din Bucureşti (strânsă pe parcursul celor patru ani de proces) către Alin Lupu, student despre care a scris şi Adevărul.

Ideea donaţiei

Am aflat de ideea celor de la "La Jeg" cu câteva zile înainte de finalul lui 2012, atunci când ne-am întâlnit cu ei în spatele barului, acolo unde îşi au biroul ticsit cu dosare, autorizaţii şi foi pe care le-au folosit de-a lungul timpului în procese.

Cazul lui Alin este cunoscut în „Jeg“. Există o urnă care stă atârnată de bar şi în care se strâng zilnic donaţii pentru studentul cu probleme de sănătate. „Pe mine m-a mişcat extraordinar de tare povestea copilului ăstuia. Nu-l cunosc personal, faţă de mine e străin. L-am văzut doar că e prieten cu Jegul pe Facebook, dar orice caz de genul ăsta te atinge. Eu personal pun în fiecar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 28 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 4 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°