Prin intermediul teatrului, pătrundem într-un univers incredibil pe care autorul şi l-a imaginat. Sufletul autorului stă pitit între paginile textului, iar noi, cu sau fără voia acestuia, ne putem lumina citind, învăţând. Textele lui Ştefan Caraman au atras interesul unor regizori preocupaţi de experiment, pentru că uneori surâsul îţi îngheaţă pe buze citindu-le. Sunt aduse în faţa ta situaţii de care te-ai lovit măcar o odată în viaţă, însă temerar prin definiţie, cu un simţ al cuvintelor aparte, ştefan Caraman ţi le aşază pe tavă frumos. E suficient să te deschizi şi să înţelegi. Este un dramaturg cu har, un pragmatic al cărui glas te încălzeşte şi te aduce la suprafaţă, altfel decât se întâmplă cu alţi autori. Se consideră un individ matur, traversat des şi temeinic de crize, cu priviri aruncate des în urmă, adunând în portbagajul existenţial tot mai multe concluzii. Din aşa-zisa sa oboseală s-au născut ”Scrisori pentru Rita” şi ”Întoarcerea de acasă” şi nu numai, prilej pentru noi de a vi-l aduce aproape într-un interviu altfel.
De ce ai ales cuvântul? Puteai să alegi foarte bine orice număr sau cifră. Puteai să alegi pământul, cerul, apa sau aerul. De ce cuvântul?
E simplu. Cuvântul m-a ales pe mine. Asta încă de când eram copil. Mi-a plăcut mult să citesc, eram fala profesoarei mele de limba română din şcoala generală. Cuvântul e poarta de la suflet spre carne. Cuvântul e expresia generozităţii, pentru că el oferă şi niciodată nu cere.
Ce fac cuvintele tale? Farmecă, ating, lovesc, trezesc, dezvoltă, construiesc, vindecă? Cum arată sufletele vindecate de cuvintele tale? Le-ai întâlnit vreodată?
Ah, cuvintele fac multe lucruri. Am mereu în minte o prelegere a Ioanei Pârvulescu despre puterea cuvintelor. Cuvintele îmbrăţişează, dar şi strangulează. Cuvintele trezesc, dar şi sperie. Cuvintele construiesc, dar şi dărâmă până la