Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fălticeni – Gibraltar, 4000 km la pas prin Europa

Publicat in Crai Nou, marți 15 ianuarie 2013 ·

Doi fălticeneni, prof. Călin Dănilă şi Ioan Cojocaru, vor parcurge, pe jos, distanţa de 4000 km de la Fălticeni până în Gibraltar, la Tarifa. Aflăm că expediţia va debuta la începutul lunii martie, cei doi fălticeneni propunându-şi să atingă, per pedes, extrema sudică continentală.

Ei vor traversa România, Ungaria, Croaţia, Slovenia, Italia, Franţa, Spania, folosindu-se de hărţi turistice, evitând autostrăzile şi drumurile naţionale intens circulate şi abordând trasee destinate parcurgerii cu pasul.

Aşa cum am aflat de la Călin Dănilă, proiectul se doreşte a fi o modalitate de promovare a sportivităţii, a spiritului de echipă, a culturalităţii şi spiritualităţii de-a lungul Europei, valori care sunt susţinute şi promovate de Academia de Aventură „Pământul Viu”.

Pentru a susţine acest demers, Călin Dănilă şi Ioan Cojocaru – preşedintele, respectiv vicepreşedintele Academiei de Aventură „Pământul Viu” din Fălticeni – vor străbate pe jos cei 4000 km dintre Fălticeni şi Gibraltar, stabilind legături şi relaţii interculturale şi promovând imaginea României şi, implicit, a municipiului Fălticeni şi a organizaţiei de-a lungul Europei. Ei vor dormi în cort sau se vor caza în gospodăriile populaţiei din zonele pe care le străbat, distanţa medie ce urmează a fi parcursă într-o zi fiind de 40 km.

„Prin specificul său, Academia de Aventură «Pământul Viu» încurajează schimburile interculturale şi susţine promovarea valorilor culturale româneşti în context european. Tocmai de aceea, ideea de marş, până la Gibraltar, este văzută ca o modalitate de cunoaştere «la pas» a Europei din punct de vedere geografic, istoric şi cultural. Pentru a susţine această idee, proiectul îşi propune: atingerea extremei sudice continentale Gibraltar – Tarifa, promovarea imaginii României şi a oraşului Fălticeni, ca promotori ai turismului european, stabilirea unor relaţii s

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - “GENERAŢIA DE SUFLET” S-A OPRIT ÎN OPTIMI LA EURO 2024. TRICOLORII AU FOST ÎNVINŞI CU 3-0 DE ŢĂRILE DE JOS

News.ro acum 22 minute
Reprezentativa tricoloră, “Generaţia de Suflet” a fotbalului românesc, s-a oprit, marţi seară, în optimile de finală ale Campionatului European, fiind învinsă cu scorul de 3-0 de Ţările de Jos, la Munchen. Naţionala a ajuns în optimi după ce a câşti

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 2 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum 3 ore
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 5 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Un poliţist german a fost concediat după ce a furat brânză cheddar de la locul unui accident rutier

Mediafax acum o ora
În apărarea sa, poliţistul a negat că ar fi ciugulit din brânză, relatează Reuters. Ofiţerul de poliţie, care fusese chemat să asigure perimetrul accidentul, s-a apropiat de camion şi a ordonat unui salvator să îi dea nouă pachete de brânză de 20 de

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 2 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 6 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 3 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Novak Djokovici s-a calificat în turul doi la Wimbledon

News.ro acum o ora
După ce s-a retras din sferturile de finală de la Roland Garros şi s-a operat la genunchiul drept la începutul lunii iunie, Novak Djokovici, numărul 2 mondial, a debutat cu victorie, marţi, la turneul de la Wimbledon. El a trecut de sportivul ceh Vi

Ce i-a cerut Volodimir Zelenski lui Viktor Orban pentru a se așeza la aceeași masă cu Putin

Ziare.com acum 2 ore
Întâlnire inedită la Kiev marți, 2 iulie, între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul ungar Viktor Orban, marcată de cordialitate după numeroasele momente de tensiune bilaterală şi axată pe iniţiativele propuse de ambele părţi pentr

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/32°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

25°
mar.

21°/28°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/24°
mie.

13°/17°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

16°/22°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°