* ”Asta-i unica înjurătură pe care am deprins-o de la tatăl meu” Mâine se împlinesc 163 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Viaţa sa fiind cunoscută datorită celor câteva cărţi esenţiale despre el, publicăm câteva amintiri despre Eminescu, omul, mai puţin cunoscute. Ele sunt oarecum inedite deoarece au avut o circulaţie mai restrânsă. Este vorba de evocarea poetului de către un prieten al său, fost coleg, Teodor V. Ştefanelli, în cartea “Amintiri despre Eminescu”, apărută în anul 1914 şi reeditată de Editura Junimea în 1983. Ştefanelli a fost coleg de liceu cu Eminescu la Cernăuţi, între 1860 şi 1863, şi l-a reîntâlnit în 1869, la Universitatea din Viena. Ştefanelli a trăit între 1849 şi 1920 şi a fost membru al Academiei Române. Era, scrie Ştefanelli, un om cu puţine pretenţii: “Traiul lui Eminescu era cât se poate de simplu. Nu am cunoscut un om cu mai puţine pretenţii ca dânsul. Când avea bani mânca bine, iar când paralele erau pe sfârşite, se mulţumea cu puţin, fără ca să putem presupune că cauza acestei fragilităţi ar fi lipsa de bani. Eminescu nu bea mult. La un sfert de litru de vin sau la o halbă de bere era în stare să petreacă o noapte întreagă, dar în schimb lua mai multe cafele negre şi fuma mult”. În societate, Eminescu era rezervat în discuţii, iar atunci când vorbea avea câteva expresii pe care le întrebuinţa mai des: “Toţi cari l-au cunoscut pe Eminescu mai de aproape au rămas cu impresia că era tăcut, gânditor şi că numai rareori, silit de împrejurări, ieşea din rezerva sa şi discuta cu cunoscuţii săi. Deobşte se mărginea să asculte şi să-şi formeze propria sa idee despre obiectul discuţiunii. (…) Numai dacă era direct întrebat despre opinia sa, sau dacă i se păreau prea gogonate părerile susţinute de unii şi alţii asupra unui obiect mai serios, se amesteca şi el în vorbă şi atuncea discuta liniştit, cu căldură, şi-şi dezvolta şi motiva ve