Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corecţie financiară din fonduri europene de peste 6 milioane de lei, solicitată de MMP, anulată în instanţă

Publicat in Capital, luni 14 ianuarie 2013 ·

Corecţia financiară în valoare de peste şase milioane de lei pe fonduri europene, dispusă de Ministerului Mediului şi Pădurilor /MMP/ împotriva companiei Apa Târnavei Mari din Mediaş, a fost anulată în instanţă, a anunţat Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii.

Anularea corecţiei pe fonduri Uniunii Europene (UE) de peste 6,7 milioane lei dispusă de Direcţia Generală AM POS Mediu din cadrul MMP face parte din contractul de finanţare pentru proiectul privind 'Reabilitarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a apei şi de canalizare menajeră în Municipiul Mediaş'.

Echipa de avocaţi care a înaintat contestaţia formulată în instanţă la adresa MMP a fost formată din Cătălin Gâscan (avocat asociat) şi Alexandru Sandu (avocat senior), ambii aparţinând Casei de Avocatură Boştină şi Asociaţii.

Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestaţia în numele operatorului de apă, dispunând anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare întocmite de Direcţia Generală AM POS Mediu din cadrul MMP, precum şi a deciziei Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul aceleiaşi instituţii centrale.

Soluţia este definitivă, dar nu irevocabilă, şi poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

S.C. Apa Târnavei Mari S.A. Mediaş a beneficiat de un contract de finanţare nerambursabilă pentru proiectul privind 'Reabilitarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a apei şi de canalizare menajeră în Municipiul Mediaş', proiect aflat în curs de implementare. Ministerul Mediului, prin Direcţia Generală AM POS Mediu, a derulat o verificare asupra procedurii de achiziţie publică a lucrărilor atribuite în baza contractului de finanţare, iar în urma controalelor a întocmit nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare prin care a stabilit o corecţie financi

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 9 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 10 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 9 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Trump ar fi câștigat în fața lui Biden la dezbaterea televizată. Democrații se întreabă dacă ar trebui să fie înlocuit candidatul lor SONDAJ

Ziare.com acum 25 minute
Alegătorii înregistraţi care au urmărit dezbaterea de joi, 27 iunie, dintre preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump spun, în proporţie de 67% la 33%, că Trump a avut o performanţă mai bună, iar unii democraţi sunt atât de disperaţi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 7 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare și confirmare a unor boli grave

Botosani News acum 2 ore
Introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurate, pe principalele paliere de asistenţă medicală, în scopul depistării unor afecţiuni grave, respectiv cancerele, hepatitele cronice B şi C, iar la gravidă ş

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 11 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

23°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

24°
vin.

20°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°