Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slătinenii au sărbătorit 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

Publicat in Gazeta Noua, marți 15 ianuarie 2013 ·

Ziua de 15 ianuarie a fost sărbătorită cu fast la Slatina. Muzică, lansări de carte, proiecţii de filme, expoziţii de grafică şi discursuri de excepţie. Toate acestea s-au derulat pe parcursul întregii zile la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, Muzeul Judeţean Olt şi Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu”.

În memoria poetului Mihai Eminescu, născut în urmă cu 163 de ani în Ipoteşti, judeţul Botoşani, reprezentanţii mai multor instituţii culturale din judeţul Olt au organizat marţi o serie de activităţi menite să readucă în atenţia publicului viaţa şi activitatea celui supranumit „luceafărul poeziei româneşti”.

Astfel, la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” acţiunile au debutat cu expoziţia de carte „Manuscrisele Eminescu”, urmată de recitaluri de poezie. Tot aici, corul „Vocess Primavaera”, condus de profesorul Adrian Fieraru, a susţinut un recital, iar la final, cei prezenţi în holul bibliotecii au putut urmări filmul documentar „Mihai Eminescu, călătorie în absolut”.

Muzeul Judeţean Olt a organizat de asemenea o suită de acţiuni în amintirea lui Eminescu: o expoziţie de grafică, formată din desene în tuş cu peniţa semnate de Spiru Vergulescu şi ilustraţiile semnate de Nicolae Truţă la cel mai mare volum de poezii al lui Eminescu, apărut la editura „Scribul” din Slatina; proiecţia filmului documentar „Eminescu”; poezii în lectura copiilor de la Şcoala gimnazială „Vlaicu Vodă” din Slatina.

Radu Beligan, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”

Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale au fost celebrate şi la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”. Invitatul special al organizatorilor a fost maestrul Radu Beligan, care a susţinut în prima zi de derulare a proiectului „Ziua Culturii Naţionale-Mihai Eminescu, poetul nepereche” o conferinţă.

„În perioada 15-17 ianuarie, la Centrul Cultural «Eugen Ionescu» se desfăşoară

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluarea Națională 2024. Un singur elev din mediul rural a obținut media 10

HotNews acum o ora
Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 au fost afișate miercuri, la ora 12:00. 65 de candidați la această sesiune au obținut nota 10 la ambele probe, printre care un singur elev din mediul rural, din Giurgiu. Numărul de medii de 10 la Evaluarea Naț

Atenție, șoferi! Ministrul Transporturilor anunță că Valea Oltului se închide timp de o lună

Press Alert acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că Valea Oltului se va închide timp de o lună. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu – Pitești. Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei. Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Si

Diplomat român declarat persona non grata în Rusia. Reacția MAE după ce Moscova a recunoscut că este vorba de răzbunare

Ziare.com acum 2 ore
Un diplomat român de la Ambasada României din Moscova a fost declarat persona non grata. Ministerul Afacerilor Externe a reacționat rapid miercuri, 3 iulie, dar autoritățile din Rusia anunță pe site-ul MAE rusesc că gestul vizează o răzbunare pentru

MAE Avertizări meteo și incendii în Grecia. Sfaturi pentru români!

Ziua Constanta acum 31 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că potrivit Serviciului elen de Meteorologie, în data de 3 iulie 2024, se vor înregistra temperaturi foart

CNAIR: Podul Giurgiu-Ruse se va închide timp de două luni, începând din 9 iulie

HotNews acum 2 ore
„Am avut mai multe discuții cu partenerii bulgari. Dânșii consideră necesari ca să înceapă închiderea totală a părții administrate de ei din 9 iulie, dacă nu mă înșel, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă și turistic care se r

Florin Roman vorbeşte de o luptă pentru putere în PSD: Grindeanu vrea să îi rupă capul lui Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Ce ne arată jocul făcut de PSD din ultimele zile - PSD se chinuie să inducă ideea că Ciucă nu ar întra în turul doi, dar realitatea ne arată că în toate scenariile Ciolacu nu iese victorios din turul doi. Acum că a ratat şi forţarea anticipatelor p

Deputatul Ciprian Ciubuc, ales pe listele AUR, urmărit penal după ce a distrus cu o turmă de oi o pajiște care nu îi aparținea

Ziare.com acum 28 minute
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că a început urmărirea penală a unui deputat, acuzat că ar fi distrus cu turma sa de oi pășunea deținută de o altă persoană. Surse oficiale au declarat pentru G4Media că este vorba

Bărbat arestat preventiv, fiind acuzat că a făcut sex neprotejat cu o femeie, deşi ştia că este infectat cu HIV. Femeia a fost şi ea diagnosticată cu sindromul imunodeficitar dobândit

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost arestat preventiv într-un dosar în care este inculpat pentru infracţiunea de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit. El este acuzat că, ştiind că este infectat cu virusul HIV, a făcut sex neprotejat cu o feme

Un român a fost arestat în Grecia: e acuzat că a provocat un incendiu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Autoritățile elene au arestat un român de 38 de ani, acuzat că a provocat un incendiu în Rafina, estul regiunii Attica. Acesta neagă acuzațiile și precizează că dorea de fapt să stingă incendiul, conform publicației ekathimerini.com. Românul nu este

Un medic de la Spitalul Fundeni a amenințat cu pistolul un bărbat în trafic. Avea în mașină două pistoale și o macetă

HotNews acum 39 minute
Un chirurg angajat la Spitalul Fundeni a avut, miercuri dimineață, o altercație în trafic cu un șofer de ride sharing pe care l-a amenințat cu un pistol airsoft, scrie Adevărul. Incidentul a fost confirmat de Poliția Capitalei, care a transmis că în

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/25°
joi

17°/27°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/33°
Iasi
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/30°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/26°
joi

19°/27°
vin.

21°/29°
sâm.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

14°/17°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°