Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Justiţie făcută de silvici. Pădurării din Munţii Semenicului şi şefii lor scapă de procurori cu ajutorul experţilor

Publicat in Jurnalul, marți 15 ianuarie 2013 ·

Pădurile proprietate a statului sunt fieful şmecherilor cu drujbă şi a angajaţilor Romsilva. Când se descoperă câte un dezastru forestier şi când Poliţia şi Parchetul catadicsesc să deschidă vreun dosar penal se găseşte un expert care să scoată castanele din foc şi să-i facă scăpaţi pe cei bănuiţi a fi vinovaţi .

Defrişări lăsate moştenire

Aşa s-a întâmplat şi în vara lui 2009, când Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Timişoara – ITRSV a trimis la Ocolul Silvic Văliug din Munţii Semenic un control. Pe teren, inspectorul a descoperit 265 de cioate provenite în urma tăierii ilegale de arbori, valoarea prejudiciului fiind de peste 50.000 de euro. Pădurarul nu a recunoscut prejudiciul din pădurea statului, pe motiv că el a preluat cantonul de la un alt pădurar în urmă cu un an şi că cioatele sunt mai vechi de un an. Arborii au fost tăiaţi înainte de începerea sezonului de vegetaţie din anul 2009, iar predarea cantonului s-a făcut la jumătatea aceluiaşi an. Preluarea gestiunii cantonului de către actualul pădurar, Marin Pandor, s-a făcut în prezenţa şefului de district, Călin Lăudăcescu. După sesizarea trimisă Parchetului a fost începută urmărirea penală împotriva şefului de district, a şefului pazei şi a celor doi pădurari.

Cioate incendiate

După începerea urmăririi penale, Poliţia Caraş-Severin a cerut o expertiză tehnică silvică. Timp de cinci luni, expertul judiciar Nicolae Mioc, specializat pe silvicultură, a verificat acte şi cioate. Rezultatele expertizei i-a lăsat cu gura căscată şi pe procurori, şi pe poliţiştii care s-au ocupat de caz. La inspecţia din teren expertul a fost însoţit numai de Lăudăcescu şi de Pandor. Şi aşa a început muşamalizarea dezastrului forestier. Expertul Mioc a muncit din greu să-i scoată basma curată pe cei implicaţi şi să demonteze toate dovezile ITRSV Timişoara. Mioc a precizat că insp

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 5 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 6 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 7 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 5 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 4 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 12 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 11 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 9 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°