Elitele franceze sunt din ce în ce mai atrase de Germania pentru a lucra sau pentru a-şi petrece vacanţa, chiar dacă stereotipurile legate de germani rămân foarte puternice, potrivit unei anchete realizate de posturile publice de radio şi televiziune din cele două ţări.
Aproximativ 25.000 de internauţi din Franţa şi Germania, aproape în proporţii egale, au răspuns în perioada iulie-noiembrie la un chestionar "Germania, Franţa şi voi?" cu ocazia aniversării a 50 de ani de la tratatul de la Elysée la 22 ianuarie.
Din cauza structurii audienţei acestor media (Radio France, Arte, ARD şi Deutschlandradio), ancheta nu este reprezentativă din punct de vedere social pentru populaţia celor două ţări, ci rezumă mai degrabă viziunea elitelor deja interesate de cooperarea franco-germană.
În ceea ce îi priveşte pe francezi, Germania devine din ce în ce mai seducătoare. Aproape 60 la sută dintre persoane ar prefera să lucreze în această ţară, iar 77 la sută ar prefera să îşi petreacă vacanţa acolo. Doar o treime dintre germanii intervievaţi s-ar vedea muncind în Franţa, dar 94 la sută şi-ar petrece vacanţa acolo, ceea ce nu reprezintă însă o surpriză.
În opinia a 44 la sută dintre francezi, Germania "este un model", în timp ce Franţa nu este decât pentru 22 la sută dintre germani.
Totuşi, stereotipurile rămân puternice în rândul acestui public. Germanii sunt consideraţi ca fiind deosebit de riguroşi, disciplinaţi şi muncitori, în timp ce francezii sunt înainte de toate petrecăreţi, individualişti, creativi şi seducători.
Aceste clişee îl fac să zâmbească pe premierul Jean-Marc Ayrault, profesor de germană, întrebat de Radio France şi Arte despre acest chestionar.
"Cred că este foarte amuzant deoarece aceasta nu corespunde cu adevărat realităţii. Germania este extrem de diversă prin istoria sa, regiunile sale, nuanţele lingvistice", su