Senatorul PSD Gabriela Firea, membru în Comisia de Cultură a camerei superioare, a declarat marţi că vor fi demarate întâlniri cu reprezentanţii presei scrise cu scopul de a căuta modalităţi pentru a se acorda sprijin financiar din partea Guvernului.
„Publicaţiile au fost afectate de criză, presa fiind zdruncinată din temelii. Nu trebuie să considerăm că este o cauză pierdută. Există public şi pentru presa tipărită“, a afirmat Firea.
Aceeaşi idee este susţinută şi de senatorul Sorin Roşca Stănescu care a afirmat că se va implica să aducă elemente din legislaţia europeană în legislaţia românească pentru ca presa scrisă să beneficieze de ajutor din partea Guvernului.
„Presa nu este doar un bun al unor patroni de presă sau al unor redacţii, presa este un bun al cetăţenilor României şi, în sensul acesta, ea, făcând un serviciu public, statele, guvernele trebuie să înţeleagă că presa scrisă trebuie să supravieţuiască pentru a nu se tabloidiza în halul în care a făcut-o“, a susţinut senatorul.
Un al membru al Comisie de Cultură, senatorul Octavian Motoc, a precizat că va face demersuri şi pentru sprijinirea presei locale.
„Dacă moare presa locală, în special presa scrisă, se pierde foarte mult la nivel cultural. Nu pot să îmi doresc decât îmbunătăţirea condiţiilor de existenţă a presei scrise, care trăieşte acum, în special cea locală, la limita subzistenţei “, a afirmat senatorul, subliniind că în ultima vreme s-au manifestat anumite încercări de îngrădire a libertăţii presei din punct de vedere politic.
De asemenea, în cadrul şedinţei de astăzi a Comisie de Cultură s-a mai discutat şi pe marginea legii audiovizualului, senatorii fiind de părere că aceasta ar trebui îmbunătăţită în sensul eficientizării luptei duse de CNA cu factorii care degradează spaţiul audiovizual, concomitent cu înlăturarea suspiciunilor