Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asiaticii misterioşi din parcul Tetarom

Publicat in Ziua de Cluj, marți 15 ianuarie 2013 ·

28 ha din Jucu au fost solicitate de o companie importantă care şi-ar fi exprimat interesul de dezvolta o unitate de producţie care va aduce 5.000 de noi locuri de muncă.

O companie multinaţională ar fi interesată să investească în parcul industrial public Tetarom III, însă le-ar fi cerut reprezentanţilor Consiliului Judeţean (CJ) să păstreze o discreţie totală. Preşedintele Horea Uioreanu a relatat că există promisiuni pentru 5.000 de noi locuri de muncă şi că investiţia propusă s-ar ridica la 1 miliard de euro. Numele vehiculat în ultimele luni pentru o mare investiţie în Tetarom III este un grup asiatic producător de automobile, Tata Motors. ZIUA de CLUJ a relatat acum mai bine de un an despre demararea negocierilor cu gigantul indian.

Pretenţiile companiei vizează închirierea celei mai mari suprafeţe din Tetarom III, de 28 ha, iar aceasta intenţionează să îşi aducă şi furnizorii. Investitorii interesaţi de zona Clujului au pretenţia de a se aşeza în parcul industrial din Jucu, fapt pentru care administraţia judeţeană face demersuri pentru a extinde suprafaţa acestuia. „Am încercat să purtăm negocieri şi să direcţionăm investitorii şi spre alte zone, însă deocamdată firmele sunt interesate de parcul din Jucu. Locaţia ocupată de Nokia reprezintă încă o atracţie foarte mare pentru toţi cei cu care s-au purtat negocieri. Ca atare, va trebui să găsim o soluţie astfel încât să putem să extindem parcul din Jucu cu o suprafaţă de peste 170 ha. Dacă vom putea opera această extindere, ar însemna să putem să onorăm cererile mai multor investitori", a comentat Uioreanu.

O cerere ambiţioasă a venit din partea unei companii multinaţionale, care însă cere discreţie din partea autorităţilor, în privinţa negocierilor. „Nu pot să spun numele acestei companii şi nici în ce domeniu activează ea. Cert este că ne-a solicitat să preia cea mai mare parcelă dis

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine sunt cele două eleve de la Școala „Anton Pann” care au obținut note de 10 la Evaluarea Națională

Gazeta valceana acum 4 ore
Școala Gimnazială „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea (fosta Școală nr. 9, cum o știe multă lume) a demonstrat și la Evaluarea Națională din acest an că este o școală de referință în municipiu și în întreg județul. Elevii unității de învățământ din cart

DNA Om de afaceri din Capitală, reținut după ce a fost prins în flagrant cu o mită de 70.000 de euro

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii DNA anunță că l-au reținut pe omul de afaceri care ar fi primit o mită de 70.000 de euro! Potrivit DNA, la data de 04 iulie 2024 inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de

FOTO Mesajul celor de la UEFA, după ce fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile » Cum i-au numit pe „tricolori”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile, după ce , în optimile competiției, părăsind Campionatul European din Germania.

Cristi Chivu, despre eliminarea României de la Euro 2024: „Chiar credeam”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cristi Chivu (43 de ani), fostul căpitan al echipei naționale, a analizat . „Tricolorii” au fost eliminați de Olanda în optimi, scor 0-3, iar fostul jucător este convins că naționala mai are mult de muncă până să ajungă la cel mai înalt nivel.

Atenție, șoferi! Ministrul Transporturilor anunță că Valea Oltului se închide timp de o lună

Press Alert acum 9 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că Valea Oltului se va închide timp de o lună. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu – Pitești. Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei. Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Si

Cod roşu de inundaţii în bazinul hidrografic Teleajăn, judeţul Prahova

News.ro acum 2 ore
Hidrologii au emis, miercuri seară, avertizare cod roşu de inundaţii pentru judeţul Prahova, fiind vizat bazinul hidrografic Teleajăn. Potrivit INGHA, avertizarea cod roşu este în vigoare până joi, la ora 06:00. ”Ca urmare a precipitaţiilor înregist

Doliu în lumea filmului românesc. S-a stins din viață la 74 de ani actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu

Ziare.com acum 4 ore
S-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu, a anunţat, miercuri, 3 iulie, Teatrul Naţional Târgu Mureş. Ion Riţiu (4 decembrie 1950, Târnăveni - 2 i

Joe Biden se pregătește de retragere din cursa pentru Casa Albă. Ce i s-a destăinuit președintele american unui aliat cheie

Ziare.com acum 3 ore
După dezbaterea de săptămâna trecută, președintele american Joe Biden ia în calcul să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Sau cel puțin așa a lăsat să se înțeleagă într-o discușie avută cu o persoană foarte apropiată, scrie New York Times. Biden

Trei elevi români au câştigat locul I la cea mai mare competiţie de ştiinţă şi tehnologie din lume / Proiectul lor „Aripa de şoim”, la care au lucrat mai mult de un an, este inspirat din natură şi reprezintă o aeronavă la scară reală

G4Media acum 2 ore
Planurile de viitor ale României în domeniul aeronautic au fost discutate miercuri de ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, împreună cu cei trei elevi câştigători ai „International Science and Engineering Fair” din Los Angeles, relatează Agerpres.

Surse Reuters: Kamala Harris, principala opţiune pentru a-l înlocui pe Joe Biden dacă acesta se va retrage

News.ro acum 7 ore
Vicepreşedinta Kamala Harris este principala alternativă pentru înlocuirea preşedintelui american Joe Biden în cazul în care acesta decide să nu îşi continue campania în vederea realegerii, potrivit a şapte surse de rang înalt din cadrul campaniei l

Vremea

București
acum

20°
joi

16°/26°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/35°