Laura Georgescu, desemnată preşedinte al CNA, dar încă nevalidată de Parlament, a confirmat, marţi seară, faptul că Mihai Mălaimare şi-a depus demisia din CNA în 11 ianuarie, precizând că, prin acest gest, Mălaimare a dorit să îi "protejeze" pe ceilalţi membri ai Consiliului.
Mihai Mălaimare şi-a dat demisia din funcţia de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pe 11 ianuarie, ca urmare a faptului că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a iniţiat o cercetare în ceea ce îl priveşte, cu suspiciunea de incompatibilitate între funcţia de membru al CNA şi cea de manager al Teatrului Masca din Capitală, potrivit unui comunicat remis, marţi, în jurul prânzului, agenţiei MEDIAFAX, de către societatea de avocaţi "Constantinof şi Asociaţii", care îl reprezintă pe Mălaimare.
În cursul zilei, niciunul dintre membrii CNA - nici preşedintele Consiliului, Laura Georgescu - nu a precizat dacă Mihai Mălaimare şi-a depus demisia oficial şi când a fost înregistrat documentul la CNA. În jurul orei 18.00, Laura Georgescu a confirmat, într-o declaraţie acordată jurnaliştilor prezenţi la sediul CNA, faptul că Mihai Mălaimare şi-a depus demisia în data de 11 ianuarie.
"Ştirea a venit urmare a comunicatului dat de casa de avocaţi care îl reprezintă pe Mihai Mălaimare. Demisia este un act de voinţă unilateral. Mihai Mălaimare, care mi-e prieten de ani de zile, şi-a depus demisia, dar şocat de ce a văzut la prima noastră conferinţă publică de joi (10 ianuarie, n.r.), ca să ne protejeze. Asta a fost înţelegerea şi noi am aşteptat atitudinea lui fiindcă este problema lui", a spus Laura Georgescu.
Întrebată de ce spune că Mihai Mălaimare a fost "şocat" de prima conferinţă publică a noului CNA, Laura Georgescu a spus: "Asta face parte dintr-o discuţie pe care am purtat-o cu Mihai Mălaimare. Niciodată nu o veţi şti de la mine".
Laura Georgescu n