Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O sută de mii de români din sectorul privat, plătiţi sub salariul minim pe economie

Publicat in Capital, marți 15 ianuarie 2013 ·

O sută de mii de români care lucrează în sectorul privat sunt plătiţi sub salariul minim pe economie, de 700 de lei lunar, potrivit datelor ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea.

Majorarea salariului minim de la 700 de lei la 800 de lei este prevăzută în proiectul de buget pe 2013 şi va fi implementată cu acordul Fondului Monetar Internaţional /FMI/.

Impactul majorării salariului minim asupra bugetului pe 2013 este zero în ceea ce priveşte sectorul bugetar, iar în sectorul privat majorarea va duce la majorarea salariilor, iar impactul bugetar va fi unul pozitiv, iar măsura nu are de ce să nu fie acceptată de FMI, au declarat pentru AGERPRES surse din Ministerul Finanţelor Publice.

Ministrul delegat pentru buget a declarat recent că, după majorarea salariilor bugetarilor cu 7,4% în decembrie 2012, salariul minim efectiv în sectorul bugetar a ajuns la 812 lei, doar 'pe hârtie' fiind de 700 de lei, iar majorarea salariului minim de la 700 lei la 800 de lei pentru bugetari nu va avea practic niciun efect în bugetul pe 2013.

În sectorul privat, 100.000 de români sunt plătiţi sub salariul minim pe economie, iar 250.000 de sunt plătiţi exact la nivelul salariului minim. Alţi 400.000 de români din sectorul privat sunt plătiţi cu salarii în zona 700-850 de lei.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

YouTube vrea să obţină drepturi de folosire a muzicii pentru antrenarea AI-ului

News.ro acum 52 minute
Cea mai mare platformă de video online YouTube poartă discuţii cu mai multe case de discuri în vederea obţinerii acordului acestora pentru folosirea melodiilor ca mediu de antrenare a inteligenţei artificiale. YouTube vrea să folosească muzica deţin

Armata ucraineană afirmă că trupele Rusiei au fost îndepărtate dintr-o parte a unui oraş-cheie din est

News.ro acum 2 ore
Armata ucraineană a afirmat că forţele sale au obligat trupele ruse să se retragă dintr-un district al oraşului Ceasiv Iar, de pe frontul de est al războiului, văzut ca următoarea ţintă a Moscovei în avansul său lent în zonă, scrie Reuters. Însă o r

Horoscop pentru vineri, 28 iunie 2024. Mentalul este răscolit pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 20 minute
Berbec Chiar daca esti implicat in multe treburi, ti-ar prinde bine un tratament de infrumusetare sau ingrijire corporala. Gandurile iti zboara mai mult la distractii, prieteni sau la bugetul personal disponibil pentru cheltuielile tale personale.

Trump ar fi câștigat în fața lui Biden la dezbaterea televizată. Democrații se întreabă dacă ar trebui să fie înlocuit candidatul lor SONDAJ

Ziare.com acum 28 minute
Alegătorii înregistraţi care au urmărit dezbaterea de joi, 27 iunie, dintre preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump spun, în proporţie de 67% la 33%, că Trump a avut o performanţă mai bună, iar unii democraţi sunt atât de disperaţi

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 9 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 7 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 10 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Vremea

București
acum

23°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

24°
vin.

20°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°