Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi detalii în cazul MORŢII MISTERIOASE a lui Natalie Wood: AUTOPSIA spune că a fost AGRESATĂ

Publicat in Romania Libera, marți 15 ianuarie 2013 ·

Investigaţia asupra morţii lui Natalie Wood a fost redeschisă, acum mai bine de un an, şi se pare că, la peste 30 de ani de la decesul artistei, lucrurile au luat o perspectivă foarte serioasă, informează Realitatea.net.

Actriţa americană Natalie Wood a suferit o serie de răni înainte de a muri înecată, în 1981, potrivit unui nou raport întocmit de Institutul medico-legal din Los Angeles, care a fost dat publicităţii luni.

Raportul, comandat după redeschiderea, în noiembrie 2011, a anchetei privind moartea actriţei, adânceşte şi mai mult misterul care pluteşte în jurul acestui deces, subiect al multor speculaţii de-a lungul anilor.

Natalie Wood, pe atunci în vârstă de 43 de ani, a fost descoperită înecată pe 29 noiembrie 1981, în timpul unei croaziere cu iahtul, în apropiere de Insula Catalina din golful oraşului Los Angeles. La bordul ambarcaţiunii se mai aflau cel de-al doilea soţ al actriţei, actorul Robert Wagner, şi actorul Christopher Walken, un prieten al cuplului.

O "reevaluare" a raportului Institutului medico-legal, datat din mai 2012, dar făcut public abia luni, reaminteşte faptul că cei trei actori au ajuns în stare de ebrietate pe iahtul cuplului, "Splendour", după ce au luat cina pe insulă, şi că au continuat că consume alcool şi după ce au ajuns la bordul ambarcaţiunii.

Căpitanul vasului, Dennis Davern, a remarcat absenţa actriţei Natalie Wood în jurul miezului nopţii, dar a crezut iniţial că aceasta s-a întors pe insulă cu barca de salvare.

Robert Wager a contactat serviciile de urgenţe în jurul orei 01.30, iar trupul neînsufleţit al soţiei sale a fost descoperit în ocean, la mai puţin de 200 de metri de ţărm.

În noul raport, publicat integral în Los Angeles Times, autorul său afirmă că anumite răni descoperite pe corpul actriţei nu erau neapărat provocate de un accident precum căderea (în apă) de pe un iaht sau

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 2 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 25 minute
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum 19 minute
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum 2 ore
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Israelul susține că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetățenie franceză și mexicană. Mesajul lui Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Israelul susține, vineri, 24 mai, că a recuperat corpurile a trei ostatici care au fost duse în Gaza după ce au fost omorâți în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, transmite Reuters şi AFP. Armata israeliană (IDF) a precizat că trupurile lui

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum 2 ore
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

25°
vin.

15°/25°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°