Ce alegem ca viziune de dezvoltare? Continuarea proiectelor mici sau integrarea lor într-un singur proiect naţional de dezvoltare a României?
Sunt 40.000 de proiecte de investiţii publice începute şi neterminate în România. Unele începute încă din anii 70, dar în continuare neterminate. Aşa cum se anunţă, alte "şantiere" sunt pe cale să primească atenţia noastră în 2013: modificarea Constituţiei, reorganizarea administrativă, legea electorală, legea sănătăţii, legea educaţiei, salarizarea în sectorul public, finalizarea acordului cu FMI şi negocierea altuia, adoptarea euro, intrarea în spaţiul Schengen, lupta împotriva evaziunii fiscale, exploatarea gazelor de şist. Şi multe altele. Nu degeaba suntem ţara meşterului Manole!
Ce ar putea aduce 2013 în această inflaţie de şantiere? În opinia mea, nimic nu ar fi mai aşteptat şi mai necesar decât un principiu ordonator în eforturile de tot felul de dezvoltare a României. Un principiu ordonator care să dea naştere unui alt model de dezvoltare, ce va conduce la integrarea noastră de facto în lumea Vestului. E bine că ajungem la PIB-ul din 2008. Trebuie să ne uităm însă şi la nivelul de investiţii, la puterea de cumpărare, la creditarea economiei, chiar şi la lecţiile învăţate în perioada de creştere economică, cu prea puţină dezvoltare, cu prea multă polarizare, sărăcie şi excludere socială (în 2008, 66% dintre români nu simţeau efectele creşterii economice). Afirmarea unui model de dezvoltare pentru România trebuie să devină mult mai concretă, mai palpabilă şi dezbaterea din Parlament a bugetului pentru 2013 este cea mai bună oportunitate. Prea mult în ultimii ani s-au anunţat reforme fără ca ele să aibă în spatele lor mai mult decât un calcul sau un ifos politic - mai puteţi număra câte reforme, anunţate de Băsescu şi de guvernele sale, care au murit în paginile ziarelor sau în platourile televiziunilor de
