Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat săptămâna trecută în procesul de ultraj deschis pe numele procurorului orădean Călin Roman din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, acuzat că l-ar fi agresat pe fostul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Viorel Gavra.
În urma dezbaterilor, magistraţii Înaltei Curţi au dispus achitarea definitivă a procurorului orădean, motivul invocat fiind că fapta de care era acuzat nu există.
Totodată, reclamantul lui Roman, fostul prim-procuror Viorel Gavra, a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat. Sentinţa este definitivă.
Procurorul Călin Roman a fost trimis în judecată în septembrie 2010 de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind acuzat că, pe 10 iunie 2009, în preajma concursului pentru şefia Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, la care candida alături de şeful său ierarhic, procurorul Viorel Gavra, l-a acostat pe acesta, prin surprindere, pe coridorul instituţiei, l-a prins de gât şi l-a înjurat, reproşându-i întocmirea unei informări în care se prezentau o serie de deficienţe profesionale, care i-ar fi afectat accesul la concurs.
Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, Roman a intrat în cabinetul şefului său, pe care, în prezenţa unor martori, l-a ameninţat cu "distrugerea carierei profesionale".
Dosarul a fost trimis, spre soluţionare, Curţii de Apel Oradea, însă, la cererea procurorului Călin Roman, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Timişoara, unde procurorul a fost achitat pe considerentul că faptei de care este acuzat îi lipseste unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Sentinţa a fost atacată, însă, de fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin recurs, care s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie