Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Speranţele seniorilor

Publicat in Viata Medicala, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Una din categoriile sociale care o duc greu în „săraca noastră ţară bogată“ sunt seniorii pensionari. Milioane de suflete care şi-au închinat viaţa unei munci oneste, primind ca răsplată a muncii, la vârsta senectuţii, sărăcia. Sunt uşor de recunoscut. Ei: părul alb, lung, ieşind de sub căciula ponosită, haine a căror vechime este greu de apreciat, pantofi uzaţi, mişunând printre rafturile super­marketurilor să descopere dacă nu s-au ieftinit unele produse. Toţi – absolut toţi – dezamăgiţi în preajma sărbătorilor de Paşte sau Crăciun, văzând cum toate mărfurile urmează calea nebunească a creşterii preţurilor. Oftează şi trec mai departe, după ce achită eventual o pâine de 300 grame la casa de marcat. Ele: la fel, cu părul nins, eventual acoperit de o basma sau o pălărioară a căror vârstă este imposibil de evaluat. Hainele nu lasă dubii că au mai fost purtate, poate de copiii lor sau cumpărate de la magazinele second-hand. Cât despre Publicitate aranjatul şi vopsitul părului… Ca şi pantofii scâlciaţi şi demodaţi, au făcut parte din moda de acum câteva decenii. După aceste semnalmente, vârstnicii – din care fac parte şi medicii pensionari – aşteaptă, din 2009, uitata indexare a brumei de recunoştinţă. Că despre mărirea acesteia nici nu poate fi vorba. În acest context, 2013 se conturează la orizont în perspective sumbre, dar nu putem pierde acel ultim pai, speranţa. Asociaţia Medicilor Pensionari din România (AMPR), cu sprijinul Colegiului Medicilor din municipiul Bucureşti şi al unor oameni cu suflet şi spirit de solidaritate, au putut realiza câteva modeste acţiuni în anul care s-a încheiat recent. Astfel, la 20 octombrie, a fost marcată, la Facultatea de Medicină din Bucureşti, Ziua internaţională a persoanelor vârstnice şi s-a ţinut adunarea generală AMPR. Patru membri nonagenari au primit atunci diplome de onoare şi sume modice, ca ajutor. În per

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum 27 minute
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 4 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Două persoane sunt resuscitate, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Mediafax acum 49 minute
„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posib

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum o ora
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum 48 minute
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 3 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

SUA şi China au purtat primele discuţii informale referitoare la armamentul nuclear din ultimii cinci ani; China a spus că nu va recurge la ameninţări atomice în Taiwan

News.ro acum o ora
Statele Unite şi China au reluat în martie discuţiile semi-oficiale privind armele nucleare, pentru prima dată în cinci ani, reprezentanţii Beijingului spunând omologilor lor americani că nu vor recurge la ameninţări atomice asupra Taiwanului, potri

Un portavion american a sosit în Coreea de Sud pentru exerciţii militare comune la care participă şi Japonia

News.ro acum 37 minute
Un portavion american cu propulsie nucleară, Theodore Roosevelt, a sosit sâmbătă în oraşul-port Busan din Coreea de Sud, pentru exerciţii militare comune cu ţara gazdă şi Japonia, a anunţat marina sud-coreeană, citată de Reuters. Liderii celor trei

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 2 ore
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

34°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°