Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1.500 de cadre școlare fără diplomă în Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Ordonanţa de urgenţă 92 din 18 decembrie 2012, aprobată de Guvern, obligă învăţătoarele şi educatorele să aibă studii superioare, pe care le pot încheia în decurs de şase ani. La nivel naţional, există 22.000 de astfel de cazuri, în timp ce, în judeţul Mureş, cifra ajunge la 1500 de cadre didactice.

O mai bună pregătire profesională

“Educatorii şi învăţătorii încadraţi în sistemul naţional de învăţământ au dreptul să îşi continue activitatea în funcţiile didactice din învăţământul preşcolar, respectiv învătământul primar pe care le ocupă, cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, se arată în Ordonanţa de Urgenţă 92 din 18 decembrie 2012. În general, măsura este văzută ca una firească, cu consecinţe positive asupra pregătirii profesionale, care poate duce la o mai bună calitate a întregului sistem de învăţământ. “Cei care intră în sistem, în decurs de şase ani, trebuie să aibă studii superioare, chiar şi cei care au terminat un liceu pedagogic. Ordonanţa nu are nimic periculos, este nomal să urcăm din punct de vedere profesional, să nu rămânem în acelaşi stadiu”, a declarat Ioan Săcărea, preşedintele Sindicatului din Învăţământ “Spiru Haret” Mureş.

Cursuri la facultate şi pentru pensionabili?

Cu toate acestea, există anumite “amănunte”care necesită o rezolvare şi care, momentan, au iscat discuţii. “Toată problema este cum tratezi problema celor care sunt pensionabili. Probabil că legiuitorul se va gândi la un tratament special pentru acele cadre care în următorii cinci sau şase ani se vor pensiona. Nu este firesc să îi obligi să facă acum facultatea pentru că nu vor mai avea ce să facă cu diploma”, a declarat Ştefan Someşan, inspector şcolar general. Acesta este de părere că, în măsura în care un cadru didactic vrea să devină di

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază

News.ro acum 30 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum 35 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Ciolacu, după bătaia între susținătorii PSD și PNL la Belciugatele: E cea mai liniştită campanie electorală de până acum în România

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că actuala campanie electorală pentru alegerilor locale și cele europarlamentare este „cea mai liniștită” de până acum în România. Marcel CiolacuFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea El a fost întrebat, la se

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum 31 minute
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

Grindeanu acuză constructorul podului suspendat de la Brăila că cere sute de milioane de lei pentru a permite circulația: "Nu o să fim de acord cu acest tip de șantaj"

Ziare.com acum 2 ore
Podul dintre Brăila și Tulcea, realizat în proporție de aproximativ 90%, nu a fost pus în circulație de firma constructoare. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, acuză luni, 3 iunie, constructorul de șantaj, după ce acesta

Vremea se încălzește până în 10 iunie, apoi va avea o tentință de scădere ușoară. Prognoza pentru fiecare regiune

Press Alert acum o ora
Vremea se încălzește în toată țara până în 10 iunie, iar apoi va avea, în unele zone, o tentință de scădere ușoară, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM. Banat Valorile termice, cu mici oscilații în primele z

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Ministrul Agriculturii: Aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Termenul limită de depunere este pe 7 iunie

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat, luni, că aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Social-democratul a reamintit tuturor fermierilor că data de 7 iunie este termenul li

UPDATE - Iohannis a promulgat legea prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Legea prevede un lucru de bun simţ şi absolut normal într-un stat de drept

News.ro acum 20 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Actul normativ prevede că fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aduce

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/29°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

13°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/24°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°