Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cenaclu-spectacol „Mihai Eminescu“, la Căminul Cultural

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Căminul Cultural din Bata a găzduit ieri, 15 ianuarie, tradiţionalul cenaclu-spectacol organizat an de an de elevii bătani, la iniţiativa deosebitelor cadre didactice din şcolile comunei: din Bata şi din Ţela, Delia Micurescu fiind coordonatorul principal. Aşa se face că şi ieri s-au strâns laolaltă elevi, dascăli, părinţi şi notabilităţile comunei dar şi mulţi localnici spre a omagia şi sărbători spiritul marelui Mihai Eminescu „poetul nepereche“.

Manifestarea a debutat cu rostirile unor dascăli – dintre cei ce luminează minţile micilor bătani, fireşte, printre care şi directorul Şcolii Generale „Patrichie Popescu“ din Bata dar nu numai – despre opera poetului dar şi despre o parte din biografia lui, evidenţiindu-se şi perioada de revizor şcolar. S-a amintit şi despre prietenia cu Ion Creangă, prietenie care ne-a îmbogăţit cu nepieritoarele „Amintiri din copilărie“.

Manifestarea a avut ambientul unui cenaclu literar, structurat oarecum pe vârste şi afinităţi spirituale. Astfel fiecare din cei circa 150 de elevi şi mici grădinari prezenţi au rostit dar mai ales au citit versuri din atât de vasta şi diversa creaţie eminesciană. Au putut fi ascultate versuri din poeziile: Somnoroase păsărele, Ce te legeni, Reve­dere, La mijloc de codru, Colinde, colinde dar şi momente literar-muzical-coregrafice. S-au rostit versuri, s-au cântat versuri din celebrele poeme: O, mamă, Pe lângă plopii fără soţ, Mai am un singur dor, Sara pe deal, O rămâi, Ce te legeni dar şi din Scrisoarea a III-a, Glossă ş.a. Eleva Daniela Cocan a prezentat un eseu ori­ginal cu aceeaşi tematică.

Au putut fi auzite şi versurile unor autori moderni în care este oglindită opera eminesciană. De asemenea, pentru a ne apropia şi mai mult de epoca modernă, Cătălin Cordoş a realizat şi prezentat o minibiografie în format electronic – power point.

Momente cu totul aparte au fost cele

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 36 minute
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum o ora
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

Scenariile pentru calificarea României în optimile de finală la Euro 2024

Crai Nou acum o ora
După cele două meciuri jucate până acum, naționala României continuă să conducă grupa E mulțumită golaverajului. Victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei și înfrângerea 2-0 cu Belgia, ne menține cu golaveraj de +1 gol și există multe scenarii pentru ultim

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

UE cere Temu şi Shein detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online, până pe 12 iulie

News.ro acum 2 ore
Retailerul chinez de comerţ electronic rapid Temu şi colega fondat în China Shein au primit ordine de la autorităţile de reglementare tehnologice din UE să furnizeze detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online până pe

Astronauţii NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a rezolva probleme apărute la capsula Boeing

News.ro acum 2 ore
Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei, potrivit apnews.com. Vineri, NASA nu a stabilit o dată de întoarcer

Război în Ucraina - Volodimir Zelenski a anunţat eliberarea şi întoarcerea în ţară a zece civili reţinuţi de Rusia şi Belarus

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri eliberarea şi întoarcerea în Ucraina a zece civili, inclusiv doi preoţi şi un oficial local, care au fost luaţi prizonieri în Rusia şi Belarus. Rusia şi Ucraina, care se află în război de ma

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum 2 ore
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

Vremea

București
acum

28°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

26°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

30°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°