* „În acest moment, este singura meserie pe care aş face-o din plăcere”, spune golgeterul LPS-ului Şi ce dacă handbalul este sărac? Există încă multă viaţă, pasiune şi vise mari în el. Mai există şi mulţi copii care îşi doresc să devină handbalişti. „În acest moment, este singura meserie pe care aş face-o din plăcere”, spune golgeterul divizionarei A LPS Piatra Neamţ, Alexandru Popovici. Extrema dreaptă a formaţiei pietrene a ajuns mai târziu în handbal, dar a găsit în acest sport exact ceea ce căuta. Îşi refuzase karateul, dansul sportiv, chiar şi fotbalul. „Îmi doream mult să fac un sport pentru că eram foarte energic. Cineva mi-a făcut cadou o minge de handbal, pe care am luat-o la şcoală. Jucam în pauze, iar un coleg de clasă mi-a spus să vin cu el la antrenamente”, povesteşte Alexandru începuturile sale în handbal. Era vacanţa de vară dintre clasele a şasea şi a şaptea. I-a plăcut de la primul antrenament, chiar dacă era mai neîndemânatic decât colegii săi. Unii aveau deja 5-6 ani de pregătire. Şi-a găsit însă repede locul în echipa profesorilor Bursuc. „Aveam un defect şi o calitate. Eram mai scund decât ceilalţi, dar sunt stângaci”, spune extrema dreaptă. Alexandru Popovici are şi acel ceva de la natură, care l-a ajutat să îşi ajungă colegii din urmă fără eforturi peste puterile sale. După un an de handbal, participa la turneul final al juniorilor III, cu o grupă mai mare, la care a câştigat şi primul său titlu naţional. Au mai urmat unul, la aceeaşi categorie de vârstă, şi încă unul, la juniori II, la care a mai câştigat o medalie de argint. La ultimul turneu final, a fost desemnat cea mai bună extremă dreapta. Alexandru (17 ani) este un handbalist foarte bun al LPS-ului şi un elev de aceeaşi măsură al Colegiului Naţional „Petru Rareş”. „Am învăţat să îmi dozez timpul şi energia. Nu aleg handbalul în defavoarea şcolii, nici invers. Alegerile le fac în funcţie