Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simple aberaţii ?

Publicat in Ziua Veche, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Trei declaraţii recente ale unor persoane, care se cred personalităţi sau reprezentanţi ai unor instituţii sau purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu mi-au dat fiori pe şira spinării.

Despre prima declaraţie am mai vorbit, este vorba de afirmaţia sau cererea domnului Voiculescu de a aduce specialişti din armată să facă munca directorilor şi inspectorilor din Ministerul de Finanţe care primesc salarii frumuşele, dar nu sunt în stare să îşi facă munca pentru că sunt corupţi, lipsiţi de eficienţă şi neserioşi. Aşa spune domnul Voiculescu, atunci când afirmă că are nevoie de militari pentru că aceştia au un profil moral sănătos, sunt eficienţi şi riguroşi. Păi nu înţeleg de ce nu îi schimbă? Cine îi opreşte de vreme ce sunt la putere să îi depisteze pe cei incompatibili cu sarcinile de serviciu să le desfacă contractele de muncă şi să angajeze alţii pe bază de concurs? Nu crede domnul Voiculescu că în acest fel, împrumutând de la armată, nu face altceva decât să îi protejeze şi acopere pe cei care sunt corupţi?

Dar când face această propunere, domnul Voiculescu se gândeşte la zecile de mii de pensii rămase nerezolvate de când Boc şi colegul Oprea au început procesul revizuirii? Pe acestea cine le rezolvă, specialiştii de la finanţe? Domnul Gherghină, doamna Lupu? Culmea culmilor este că Duşa deja a prins ideea pentru că nu e venită aşa din senin şi e gata să facă trocul. Gata, armata a fost rezolvată, acum pleacă detaşată la finanţe, apoi la învăţământ să acopere posturile de educatori scoşi din sistem pentru că nu au studii superioare, apoi la sănătate să opereze în locul medicilor care lasă copii să moară după o fractură de braţ, apoi la transporturi să repare drumurile făcute în dorul lelii de drumarii politici. Dar nu cumva să se atingă cineva de ei, cei care sunt plătiţi să facă munca pentru care sunt chemaţi militarii, că nu e voie, militarii vor luc

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 56 minute
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 39 minute
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

UPDATE - Finala Ligii Campionilor: Real Madrid este foarte aproape de un nou trofeu continental - Vinicius a marcat pentru 2-0 în finala cu Borussia Dortmund - VIDEO

News.ro acum 20 minute
Echipa germană Borussia Dortmund şi formaţia spaniolă Real Madrid îşi dispută, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley, cel mai important trofeu continental intercluburi, Liga Campionilor. UPDATE - În minutul 87, Fullkrug a trimis mingea în poarta madri

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 5 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Tineri răniți după ce s-au oprit cu mașina în peretele unei case. Unde a avut loc accidentul FOTO

Ziare.com acum o ora
Doi tineri au fost răniţi sâmbătă seară, 1 iunie, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii Broscăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 7 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum 3 ore
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum 4 ore
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

Principalul partid de opoziţie din Germania, vizat de un atac cibernetic: ”Modul în care a fost efectuat indică un personaj foarte profesionist”

Ziare.com acum 21 minute
Uniunea Creştin Democrată din Germania (CDU), principalul partid de opoziţie din ţară, a fost afectată de un atac cibernetic de proporţii şi, ca măsură de precauţie, a deconectat părţi din infrastructura sa informatică, au anunţat sâmbătă, 1 iunie,

Giorgia Meloni: Parlamentul European ar trebui să se inspire din modelul italian de guvernare

HotNews acum o ora
Următorul legislativ european ar trebui să copieze actualul model italian de guvernare, reunind toate partidele de la dreapta spectrului politic pentru a guverna împreună, a afirmat sâmbătă premierul Italiei, Giorgia Meloni. Giorgia MeloniFoto: Paci

Vremea

București
acum

22°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

16°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°