Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii neafiliaţi nu vor putea să-şi facă grup parlamentar. Cazul UNPR nu se va mai repeta

Publicat in Romania TV, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, obţinut de Mediafax, conţine o propunere potrivit căreia aleşii care părăsesc grupul parlamentar din care fac parte devin neafiliaţi dacă nu se afiliază unui alt grup parlamentar şi nu îşi pot constitui grupuri parlamentare.

"Deputaţii sau senatorii care părăsesc grupul parlamentar din care fac parte devin deputaţi neafiliaţi, dacă nu se afiliază unui alt grup parlamentar. Deputaţii şi senatorii rămaşi neafiliaţi nu îşi pot constitui grupuri parlamentare", se prevede în propunerea de modificare a Statutului parlamentarilor.

Totodată, se propune ca grupurile parlamentare să se poată constitui din deputaţi, respectiv senatori, care au candidat în alegeri din partea aceluiaşi partid politic, a aceleiaşi formaţiuni politice ori alianţe politice, alianţe electorale sau din deputaţi ori senatori care au candidat ca independenţi şi au fost aleşi.

Proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor abrogă articolul care obliga aleşii să-şi justifice în scris absenţele şi propune diminuarea sancţiunilor pentru absenţe nemotivate de la reţinerea drepturilor de indemnizaţie şi diurnă la reţinere a doar 1% din indemnizaţia brută.

Astfel, articolul "Deputatul sau senatorul care lipseşte de la cinci şedinţe ale Camerei sau de la trei şedinţe ale comisiei din care face parte în aceeaşi sesiune, fără a avea concediu sau peste concediul aprobat, este obligat să justifice în scris absenţele" a fost propus pentru abrogare.

În schimb, articolul care prevedea că deputatul sau senatorul care nu se confirmează prevederilor articolului abrogat pierdeau drepturile la indemnizaţie, la diurnă şi la celelalte drepturi băneşti, corespunzător perioadei în care a lipsit a fost propus pentru înlocuire cu următorul articol: "Neparticiparea la cel puţin o activitatea parlamentară desfăşurată în sediul Parlamentului,

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al patrulea titlu consecutiv de campioană

HotNews acum 13 minute
U-BT Cluj-Napoca a câștigat joi cea de-a cincea partidă a finalei Ligii Naționale de baschet masculin, scor 97-89 (44-41) cu CSM Oradea și a cucerit cel de-al patrulea titlu consecutiv. Jucatorii echipei de baschet U-BT Cluj-NapocaFoto: Flaviu Buboi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Cod portocaliu de viituri în judeţul Bihor

Mediafax acum 57 minute
În intervalul joi, ora 20.50 - vineri ora 3.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile e

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 5 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum 3 ore
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

22°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°